Parchetul European (EPPO) condus de procurorul român Codruța Kovesi a coordonat pe 20 octombrie 2021 o operațiune în care autoritățile de aplicare a legii au făcut percheziții, au obținut mandate de arestare și au aplicat sechestre de peste 13 milioane de euro în Germania, Italia și Bulgaria, potrivit unui comunicat al EPPO. Zece persoane reținute sunt …
Categorie: Recente
Prefectura Buzău are un nou conducător
Guvernul României – ședința din 22 octombrie 2021 – au fost făcute trei numiri pentru funcția de prefect în județele Argeș, Buzău și Suceava. Astfel, începând de mâine la Casa Albă va fi instalat liberalul Țiclea Daniel, de profesie economist. În vârstă de 45 de ani, Țiclea și-a început carieră profesională în anul 2001 la …
Celebra antivaccinistă Monica Pop: Acum este nevoie de stare de urgență, măcar pentru două săptămâni și de testare în masă, vaccinare, mască!
Ieri, cu un tupeu bogat, născut, cel mai probabil, dintr-un bun simţ sărac, doctoriţa noastră atomică s-a sucit brusc pe pagina ei de Facebook: Acum este nevoie de stare de urgență, măcar pentru două săptămâni și de testare în masă, vaccinare, mască, scrie Monica Pop. Să vezi şi să nu crezi. Site-ul Antena3 a promovat postarea Monicăi Pop, omiţând …
Previzibil: Nicolae Ciucă va fi premierul României
Partidul Național Liberal l-a propus pe Nicolae Ciucă pentru funcția de premier la consultările de la Cotroceni cu președintele Klaus Iohannis. Decizia PNL după desemnarea lui Nicolae Ciucă va fi formarea unui guvern minoritar, format din PNL și UDMR, excluzându-i practic pe cei de la USR de la guvernare. Nicolae Ciucă a mai fost prim-ministru interimar în trecut, …
Dosare grele de la DNA pentru liderii Opoziției
Dosare vechi din 2015-2016 sunt încă în lucru pe rolul DNA, fără ca procurorii să dea o soluție într-un sens sau altul, potrivit unei analize a G4media.ro pe baza unor răspunsuri primite de la parchetul anticorupție, la solicitarea redacției. Astfel, sunt încă în lucru dosarele lui Sebastian Ghiță și Victor Ponta, cazul Murfaltar cu prejudiciu de 132 de milioane de …
Un medic român stabilit în Suedia trage un semnal de alarmă asupra mentalității românilor
Dr. Laura Ghibu, trage un semnal de alarmă asupra mentalității românilor, care n-au încredere în datele științifice atunci când vine vorba despre vaccinare. Ea spune că ceea ce se întâmplă în România n-are nicio explicație logică pentru un cercetător străin și foarte probabil România va deveni obiectul unui studiu de caz, iar fenomenul va primi …
Ani grei de închisoare pentru o tânără din Buzău
Joi 14 octombrie 2021 completul de judecată FP1R din cadrul Tribunalului Buzău a pronunțat sentința de condamnare a fostului psiholog al RA-APPS, Vlădescu Anda Ioana. În ziua de 19.08.2020, aflându-se la volanul mașinii personale, Vlădescu Anda a lovit cu intenție un agent de poliție aflat în misiune pe motocicletă, care o urmărea după ce a observat defecţiuni …
Programul „Anghel Saligny” – O firmă cu cifră de afaceri zero în ultimii trei ani a prins contracte de consultanță de 900.000 lei, de la primării PNL
Mai multe contracte semnate, zilele trecute, de câteva primării liberale din nordul țării oferă indicii despre existența unei rețele clientelare de alocare a banilor din Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”, aprobat, în urmă cu o lună, de guvernul condus de premierul PNL, Florin Cîțu, după cum rezultă din documentele consultate de G4Media.ro. Cele șapte …
Toma e la Chișinău!
„Iohannis a trimis-o pe Alina Gorghiu să negocieze cu Vasile Dâncu susținerea de către PSD a unui guvern minoritar. Neavând încredere în Dâncu – omul statului paralel – Ciolacu l-a teleportat, în calitate de martor, pe Romașcanu. Ministrul culturii, Bogdan Gheorghiu (omul lui Flutur) e întâmplător în același loc. Totul se întâmplă acum la Chișinău. …
Pufu a vândut!
Medika TV, postul cu tematică medicală ce a aparţinut, până ieri, lui Vlad Pufu – fost proprietar al Media Grup Production SRL şi actual senator PNL Buzău, a fost vândut către grupul ce deține Look și Prima TV. Potrivit reprezentantului Medika TV la CNA, vânzarea postului de televiziune ar fi survenit în urma alegerii lui …










