Medicina umană este clar reglementată. Ești medic, prin codul deontologică, ți se interzice să vinzi și medicamente. Cele două activități s-au separat de multă vreme, pentru a nu evita un conflict de interese, dar și pentru a avea o cheie de control, spre binele pacienților.
În lumea celor care nu cuvântă, după celebra noastră Revoluție, este un haos care distruge micul producător.
Medicul veterinar este și reprezentant al statului și medic privat și vânzător de medicamente. Are toate cheile în mână și le folosește prost și abuziv. Ca reprezentat al statului, impune măsuri de coerciție. Ca medic privat tratează și o face cum dorește și în forma financiară pe care o dorește. Ca vânzător de medicamente face un comerț ambulant, după propriul interes financiar, crescătorul ne fiind protejat cu nimic în fața medicului de respectiv. Poți ca producător să mergi la alt medic atâta vreme cât depinzi de un medic de circumscripție? Nu. Dai animalele pe mâna lui, pentru că ai nevoie de documente eliberate de el. Așa că …bun sau rău, scump sau ieftin, nu migrezi, ci cumperi de la el, inclusiv medicamentele pe care le are în laviță.
O nouă reglementare prevede atât ca farmaciile veterinare să aibă medic veterinar, cât și ca antibioticele să fie eliberate cu rețetă. Nu ar fi rău, dacă nu ar fi impusă abuzivă reglementarea de către DSV -uri.
Reglementarea ar putea suferi de o fractură logică, dacă nu ar suferi de interes de castă și de grup. Interesul de grup caută să elimine concurența pe piața medicamentului veterinar, dând totul în mâna medicului veterinar, care poate cere oricât micul fermier.
Deși se află în farmacie un medic veterinar, el nu poate elibera medicamente, el nu este medic prescriptor, deși, repet e medic. Medicul prescriptor este doar cel care care cabinet, deci bietul român trebuie să mai treacă să plătească și la el când are o problemă cu animalul din gospodărie. Și dacă ajunge la el, tot de la el ar putea să ia și medicamentul, ceea ce impune o formă de monopol, greu de digerat financiar pentru crescătorul cu venituri mici. Cumpărând medicamente, fie la negru, fie din propria farmacie a medicului curant, gospodarul este ținut captiv de un grup de medici, care au reușit să-și facă lege, care să protejeze interesele lor și doar ale lor.
În tot acest timp numărul de animale la țară scade, iar românii sunt trimiși astfel să cumpere de la marile lanțuri de magazine, produse provenite de la crescători industriale. Evident, pe termen lung medicii veterinari își ucid astfel și propriile locuri de muncă, dar acum sunt mulțumiți că statul le dă bani, iar prin specularea controlului total atât asupra tratamentelor cât și a medicamentului, țin cercul închis.
Mici producători trebuie să aibă libertatea de a alege și de a căuta preț și consultanță specializată, iar dacă tot există medic în farmaciile veterinare acesta o poate face fără cheltuieli suplimentare, fără dublarea cheltuielilor. Ce rost mai are să stea acolo dacă nu poate prescrie nimic? El de ce nu ar putea analiza starea de sănătate a animalului? Nu tot de medic?
Dacă medicul din farmacie nu consultă, medicului de cabinet ar trebui să i se interzică să vândă medicamente, pentru că nu are cum sta 8 ore în farmacia veterinară, așa cum spune legea – având în vedere că este și medic de cabinet – și nici nu poate cânta la două mâini, fiind cinci minute medic și apoi să mai fugă cinci minute în farmacie. Nu se mai fac cele opt ore, nu?!
Amestecul celor două activități este total dăunătoare pacienților veterinari și stăpânilor lor. E drept, bietul pacient patruped nu știe să protesteze, dar asta nu înseamnă că nu are și el ceva mai multe drepturi, decât acela de a fi mâncat de propriul medic.
Sunt două soluții: mutarea medicamentului spre farmaciști, așa cum prevede legea organică care reglementează activitatea farmaceutică, sau posibilitatea medicului din farmacii de a da prescrie orice medicament pe care-l consideră, trimițând la consult animalul doar atunci când se impune o altă investigație decât una empirică. În orice caz, ținerea în aceeași mână a întregului sistem de către medicul veterinar e dăunătoare.
Vă mai amintiți farmacia veterinară din Buzău, de până în 1989? Era deservită de un farmacist. pentru că farmacologia umană și cea veterinară sunt ramuri înrudite. Să știți că …medicamentele umane, în multe afecțiuni, sunt mai bune decât cele veterinare. Acum, pentru a favoriza comercial o castă, interesul pacientului pică, iar rezultatele se văd: oamenii renunță pe zi ce trece la creștere animalelor pentru că le găsesc nerentabile, având în vedere costurile inclusiv cu medicina veterinară. Renunțarea la animale este o crimă pentru sănătatea și bugetul românilor, iar până acum nu am văzut campanii de formare gratuită celor interesați să devină crescători de animale sau de promovare a creșterii animalelor în gospodărie. Autoritățile sanitar-veterinare au doar o grijă: să de amenzi, inclusiv pentru eliberarea de antibiotice fără rețete, deși nici un medic veterinar nu dă rețete decât pentru farmacia lui.
Treptat, treptat știința creșterii animalelor moare și românul este făcut cu mic cu mare să cumpere de la supermarket, alimente care … nu ar trebuie consumate fără rețete, având în vedere cantitate de antibiotice folosite ( vă amintiți butada, nu?!) Ei bine, nu acolo găsesc autoritățile antibioticele, ci la micii producători, care le folosesc doar atunci când necazul pică pe ei. Nu le folosesc pe toată perioada creșterii, până la sacrificare, așa cum fac complexele industriale. Țăranii nu și-ar permite așa lux.
Deci, o lega cinică, un interes de grup, o lipsă de viziune a medicilor veterinari care se lasă singuri fără job, uneori lăcomia de a lua totul de la țărani, fac ca animalele din gospodărie să piară pe capete. Nu pier de boală și nici din lenea țăranilor, așa cum au ajuns autoritățile să spună, ci pierd din cauza unor legi proaste și a unor interese oculte.
Totul începe să sune ca în bancul cu medicul și ciobanul căruia îi mureau oile: Merge ciobanul la medic și se plânge că i-au murit un sfert dintre oi și cere o soluție medicului. Îi dă medicul o soluție, un tratament, dar după câteva zile vine și se plânge că i-au murit jumătate și, în disperare, mai cere o soluție. Medicul priceput i-a mai dat un tratament. După încă niște ceasuri, vine înnebunit la doctor și cere altă soluție, alt tratament, pentru că-i muriseră trei sferturi dintre oi. Medicul, la întrebarea dacă mai are o soluție, îi răspunde calm: măi omule, eu soluții mai am , dar tu oi mai ai?!
Cam așa este perceput sistemul veterinar, fără soluție. Sau nu….au soluția: soluția combinezonul și măcelăritul animalelor din gospodărie.
Domnule Dănuț Păle, aflai, de ună zi, că partidul va urcat pe acolo, pe sus, la ANSVSA. Am dreptate ca lucrurile sunt putrede în sistem? Îl cunoașteți, ați fost medic de circumscripție. Nu ar fi cazul să vă implicați pentru a transforma sistemul astfel încât gospodăria țărănească să supraviețuiască?, sau interesele sunt prea mari ca micul crescător să conteze? Trebuie distrus pentru că încă nu suntem dependenți toți de comerțul cu produse alimentare de import?
https://paulnegoita.ro/2022/03/16/cum-distrug-directiile-de-sanatate-veterinara-micul-producator/