Tavanul fals al unei clase de la Grupul Şcolar de Arte şi Meserii din Buzău, în care se aflau elevi ai Liceului „Costin Neniţescu”, s-a prăbuşit, joi, din cauza greutăţii unui videoproiector. Din fericire, nici un elev nu a fost rănit.
În această dimineață, în timp ce susțineau teza la geografie, elevii unei clase a Liceului ”Costin Nenițescu”, mutaţi recent din imobilul în care funcţiona şcoala în incinta Grupului Şcolar de Arte şi Meserii, s-au trezit deodată cu un zgomot puternic din tavan.
Potrivit inspectorului general al Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Buzău, Florina Stoian, tavanul de rigips s-ar fi prăbuşit din cauza greutăţii unui videoproiector.
Videoproiectorul, prins pe tavanul fals, și nu de tavanul de zidărie cum ar fi fost normal, s-a desprins, fiind la un pas să cadă peste elevi. În același timp s-au desprins și două corpuri de iluminat montate pe tavan.
După incident, copiii au fost evacuați. Din fericire, nici un elev nu a pățit nimic, decît că s-au ales cu o sperietură.
Începând din luna octombrie, elevii Liceului „Neniţescu” din Buzău au fost mutaţi să înveţe alături de elevii Grupului Şcolar de Arte şi Meserii, după ce sediul lor a fost preluat de Colegiul Naţional „Mihai Eminescu”, aflat în reabilitare în următorii doi ani.