Joi, 13.01.2022, a avut loc, la Prefectura Buzău, ceremonia de investire a celor doi domni desemnați de Ciolacu să ocupe posturile de subprefecți ai județului Buzău.
Fără fanfaronada cu care am fost obișnuiți în ultimii de către PSD, ceremonia a fost urmată de o conferință de presă transmisă live, în cadrul căreia cei doi subprefecți și-au prezentat cumva CV-urile.
Dacă inițial Cristea Constantin, cel mai mic dintre pesediști, nu prea a avut ce să spună despre dumnealui, enumerând doar pozițiile pe care le-a ocupat în baza carnetului roșu de pesedist, undeva pe la mijlocul conferinței de presă și-a adus aminte că a lucrat și în privat, la Boromir Prod SA ca funcționar economic. Cam atât.
În schimb, celălalt subprefect, Ilie Gabriel, pur întâmplator verișorul senatoarei PSD Lili Sbîrnea de la Rm. Sărat, s-a prezentat cu un CV mai amplu, bazat pe cariera sa de polițist și ofițer activ în cadrul Direcției Naționale Anticorupție de unde, de altfel, se pare că încă nu s-a desprins!
Din răspunsurile pe care le-a oferit jurnaliștilor prezenți nu a reieșit foarte clar care este situația dumnealui.
A subliniat domnul Ilie faptul că în cadrul DGA a lucrat în structura de prevenire, nu în cea operativă.
Astfel, mi-am adus aminte de câteva emisiuni de la o anumită stație TV locală deținută de un infractor condamnat definitiv unde domnul Ilie a promovat câteva acțiuni împreună cu un anumit domn, pe numele său Horațiu Anghelescu, un personaj la fel de controversat ca șeful său, patronul de la Corleone SRL.
Acțiunile de prevenire a corupției promovate de fostul șef DGA Buzău au beneficiat de sprijinul Asociației Pro Democrația care, la Buzău, îl avea ca șef tocmai pe Anghelescu!
Suntem buzoieni și nu avem voie să uităm nimic din ce a însemnat PSD și corupția în județul nostru!
Cine este Marian Ghiveciu?
În februarie 2016, el a fost condamnat definitiv de ÎCCJ la trei ani de închisoare cu suspendare pentru instigare la infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, într-un dosar legat de retrocedarea nelegală a unor terenuri din comuna buzoiană Merei.
Potrivit anchetatorilor, în perioada 2005-2006, instigați de Marian Ghiveciu (administrator la mai multe firme la data comiterii faptelor), Dumitru Borcan – șef la compartimentul de cadastru al primăriei din Merei și Nicolae Costache – fost șef al OCPI Buzău și membru în Comisia județeană de retrocedare a terenurilor, au eliberat nelegal două titluri de proprietate unor persoane cărora nu aveau dreptul.
Terenurile respective aveau potențial imobiliar, deoarece erau situate în apropierea unui drumului european. Ulterior, persoanele care le-au dobândit nelegal i le-au vândut lui Marian Ghiveciu, valoarea de piață reală a acestora fiind de 3,25 milioane lei, potrivit DNA.
În prezent, fostul deputat PSD Marian Ghiveciu este judecat în dosarul penal nr. 3405/1/2020 aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru infracțiunea de fals în declarații. Procurorii îl acuză pe Ghiveciu de falsificarea declarațiilor de avere și de interese.
La Boromir că lucra tati acolo și l.a băgat și pe el!