Poți să ai puterea să muți și munții din loc. Mare putere. Dar ce mare calitate este să fii înțelept și să-i lași la locul lor.
Noi, românii, suntem uneori loviți de manii revoluționare. Ne chinuie febril pofta de a răsturna totul cu roțile în sus. Vanitatea, ideea propriei noastre unicități, ne fac să pierdem contactul cu realitatea. Dacă la toate acestea se mai adaugă și lăudătorii, care știu că au doar de câștigat dacă curăță scame, starea de putere anulează orice tresărire de înțelepciune.
Cam așa văd eu situația în ceea ce privește distrugerea Crângului. Sigur, distrugerea aceasta poate căpăta tot felul de nume și ambalaje. Parc, grădină botanică, refacere, etc. Tot distrugere a unui trecut înseamnă.
Adus de la țară mai mult forțat decât de voie, am crescut pe lângă Crâng. Îmi amintesc miuța pe care o jucam prin luminișuri înguste și trunchiurile groase de stejari între care făceam porțile. Îmi amintesc salturile de la dâmburi, unde făceam primul off road cu bicicletele. Am multe amintiri din Crâng, de la filmările făcute la baza obeliscului, la vizita lui Ceaușescu, la cântecele famfarei din foișor, la plimbările pe eleșteu cu barca sau hidrobicicleta. Mai știu încă locurile pe unde ne strecuram la stadion, când încă nu era terminat, dar …Gloria juca bine. Mă consider un prieten al Crângului, ca toți cei care-l aveau ca pe o grădină proprie, pentru că locuiau în preajmă. Cu toate acestea, Crângul și-a păstrat misterul. Crângul, cel care după nume ar fi trebuit să fie mereu tânăr, era de fapt codru. Un codru vechi de ani, care nu se lăsa deranjat în inima lui. Acolo nici noi, temerarii nu intram. Nu frica ne ținea mai aproape de alei decât de miez, ci un respect pentru ceea ce nu trebuia atins.
Nu-i știam istoria, dar odată ce am aflata-o am înțeles că nu e un smoc de pomi rămas provizoriu între betoane și străzi, ci un vestigiu al naturii, pe care nici măcar comuniștii nu l-au invadat. Da, l-au tot ajustat pe la colțuri, dar nu l-au profanat cu idei destructive, deși erau destui mintoși și atunci, care au făcut praf orașe întregi, mutilându-le pentru totdeauna.
Crângul este codru. Un codru integrat urban. O îmbinare unică între oraș și pădure. Un simbol al Buzăului, un monument al naturii. El trebuie să rămână ceea ce este. Să-și păstreze sălbăticia inimii și misterul. E o mare greșeală să-l lași să se distrugă și să fie cărat la bucată, asemenea unei construcții monument istoric, pe care samsarii imobiliari o lasă să se distrugă, pentru a pune mâna pe pământul de sub ea.
Urbanizarea Crângului, construirea, amenajararea excesivă, va face ca arborii să fie treptat înlocuiți de betoane, fiare, lemn, zgomot, asfalt, peturi. Nimic nu mai rămâne din simbolul nostru, din amintirile noastre și din trecutul unei părți frumoase și unice din Codrul Vlăsiei.
Grădină Botanică? Au destule orașe, unele, precum cea de la Galați, făcută după 90. Se poate face oriunde, se poate face la pepiniera URBIS, dacă se dorește. Dar nu ai de ce să mutilezi așa frumusețe de codru natural, să vii cu aglomerări de plante, organizate artificial. Dai naturii un alt spațiu, nu o mutilezi și ai pretenția că ai făcut cine știe ce grozăvie.
Crângul a fost donat municipalității de către Episcopia Buzăului să-i fie plămân și loc de întoarcere adevărată în natură. La ceea ce se vrea acum, circul uman va ucide glasul păsărilor și răcoarea serilor de vară.
După 90 ispita de a-l distruge i-a măcinat pe noi. Lăcomia imobiliară nu a avut limite. De fiecare dată a fost salvat, iar aflarea în dublă proprietate i-a fost salvatoare. Nu, nu avem nevoie să fie cel mai mare parc sau știu eu ce altă megalomanie, trâmbițată de presă, la comandă. Să fie Crângul nostru. Crângul plimbărilor noastre lungi și al serilor răcoroase. Am mai bătut noi și Parisul, iar Parisul e tot Paris și Buzăul tot Buzău.
Trebuie să ne luptăm să păstrăm acest loc unic, care poate fi afectat de interese imobiliare – includerea în suprafața orașului, chiar și numai pe hârtie, este o afacere imobiliară gigant – sau de idei năstrușnice. Se apără și Crângul singur – am constat că mulți dintre cei care-l voiau prăduit au sfârșit prost -, dar să-l apărăm și noi. Dacă codrul e frate cu românul, de ce nu ar fi și Crângul fratele nostru? De ce nu l-am apăra de ceea ce, pentru moment, se anunță doar prin prin presa doxologică a primarului, ca fiind o nouă idee imposibil de digerat de buzoieni, nu pentru că sunt retrograzi, ci pentru că își iubesc orașul.
Haideți să lăsam Crângul să fie Crângul din totdeaun!, Dacă primarul vrea să arate că poate, să facă în altă parte – eventual din alte surse decât buzunarele buzoienilor apăsate greu de impozite locale – ceea ce gândește să facă. E mare lucru să faci ceva de la zero. Buzăul are terenuri fără număr pentru lucruri bune. Obsesia de a mutila ceea vine din trecut nu este deloc sănătoasă istoric și nu e nici act demn de construirea unui bust comemorativ.