M-am întâlnit zilele trecute cu îngerul comunității rrome din județul Buzău, Ana Răducan.
– Ce faci frate Paul?! Nu te-am văzut de mult!
Iar după aceste cuvinte, deși eram în mijlocul străzii, iar frigul serii strângea, a trecut direct la ceea ce o frământa:
-Nu pot să am liniște când știu câte mame sunt acolo și ce greu o duc! Am găsit o casă în vârf de deal…. Sunt 80 de copii în comunitate …
Întâmplător, cunosc comunitatea. Sunt un împătimit al călătoriilor pe drumuri buzoiene și am trecut adesea prin inima polului sărăciei de la Brăiești.
Undeva, între satele Brăiești și Brătilești, o comunitate și-a găsit loc să trăiască. Casele sunt de o parte și de cealaltă a drumului, iar drumul, umbrit de pădure și stânci, este tot timpul inconfortabil. Dacă e plină vară, din caldarâm sare praf ca dintr-un furnal. La prima ploaie însă … magma de lipește de cauciucuri de ai impresia că acolo rămâi. Drumul între Brăiești și Brătilești e un dezastru, în general, însă acolo, prin mijlocul acestei comunități, parcă ține să nu mai fie drum. E clar, de omul sărac să pare că și pietrele din drum fug.
De o partea și de alta a drumului sunt case de lut și nuiele, cu ferestre improvizate, uneori acoperite cu pături groase.
Pe fiecare gard sau culme stau țepene zeci de perechi de pantalonași, semn că acolo, casa e bogată în copiii. E o puzderie de copii în tot acest perimetru. Aleargă veseli, nu au reguli de circulație, se joacă liberi și duc un trai patriarhal printre câinii care sunt comuni și rațele care ies ude din apele Bălănesei.
Ici colo, pe la porți stă parcată câte o căruță și de ea este legat un cal, la fel de costeliv precum sunt copiii care-i dau roată.
Am plecat din Buzău la – 7 grade. Acolo, în Munții Buzăului, erau -11. La Buzău, copii erau bine înfofoliți, atunci când erau descărcați din mașină, pentru a face câțiva pași către școală. La Brăiești, mai toții erau cu capul descoperit, fără geci groase. Doar bluzele cu mâneca lungă te ajutau să-i încadrezi în peisajul de ierna, care acoperea totul cu o zăpadă sloi.
Ei bine, cu toate acestea, acei copii erau fericiți. Chiuiau, se jucau, unii ajutau la treabă. Aveți aici dovada: https://yhttps://youtu.be/am2d0hiyOmooutu.be/am2d0hiyOmo
Doi mai năzdrăvani, exersau întrecerea de … Bob . Din două bidoane de plastic și-au confecționat vehicule cu care se amuzau teribil. Poteca de trecere între cele două maluri ale firului de apă fost transformată în pistă, iar capătul ajungea chiar în apa Bălănesei, care făcuse copcă exact unde ajungeau cei doi nebunatici. Deși era ger năprasnic crusta de deasupra pâ-râului se perforase, iar micuții se opreau cu picioarele în apa care avea o temperatură mai cumsecade decât gerul câinos de afară. Imaginile sunt nostime: https://youtu.be/am2d0hiyOmo
Nici nu știi ce să zici?! Sunt oare mai fericiți copiii noștri, împachetați în haine de firmă și ținuți zeci de oare legați de scaun și cu cărțile în brațe?
Probabil că nu sunt … doar că, în acea comunitate, funcționează selecția naturală, iar șansa copiilor de acolo spre o altă viață este minimă, fără sprijin și mult, mult, suflet.
M-am bucurat de bucuria lor nevinovată, m-am întristat de sărăcia lor profundă. Nu știu care va fi evoluția acestei comunități în următorii ani, însă, în ultimii 10, nimic nu s-a schimbat în viața lor.
paulnegoita.ro