În perioada 19- 27 ianuarie 2019 a avut loc la Akcay, Turcia, mobilitatea din cadrul proiectului “HİKAYE BAŞLIYOR” – “STORY IS STARTING”, proiect derulat de Colegiul Economic Buzău în parteneriat cu İstanbulluoğlu Sosyal Bilimler Lisesi/ Turcia, Gimnazija Zarko Zrenjanin Vrbas/ Serbia, Soro Tori/ Italia, Gimnazija ‘Dusan Vasiljev’ Kikinda/ Serbia, Profesionalna Gimnaziya Poikonomika I Menidzhmant Pazardjik/ Bulgaria, Zespol Szkol im.Piotra Wysockiego Warsava/ Polonia. Colegiul Economic a fost reprezentat de patru elevi, și anume Renata Molnar, Daniel Marin, Radu Popa, Mircea Rusen însoțiți de profesorul Ileana Cătălina Poştovei.
La această reuniune au participat un număr de 50 elevi și 13 profesori. Obiectivele urmărite au fost legate de dezvoltarea abilităților antreprenoriale și extinderea capacității tinerilor prin conștientizarea modului în care pot folosi povestirea pentru a-și găsi propriile interese și oportunități folosind tehnici orale și vizuale eficiente.
Folosirea infographics și Visual Storytelling pe tema „Patrimoniul nostru cultural comun” a avut ca scop crearea unui spirit de echipă în rândul tinerilor, descoperirea de noi culturi. Printre obiectivele proiectului enumerăm promovarea cooperării între UE și țările vecine, dezvoltarea unei rețele durabile între școli și ONG-uri, stimularea gândirii antreprenoriale și a capacității de inserție profesională pentru tineri, a oferi tinerilor care doresc să-și asume inițiativa un rol activ în societate într-un mod durabil, conștientizarea influenței educației non-formale asupra inserției profesionale a tinerilor, demontarea prejudecăților și a stereotipurilor, dezvoltarea personală a tinerilor participanți, îmbunătățirea abilităților de comunicare și lucru în echipă.
Dintre activitățile desfășurate în cadrul acestui proiect, cele mai importante au fost: prezentarea participanţilor şi a şcolilor implicate în proiect, prezentarea orașului Balikesir şi a şcolii gazdă, întâlnirea cu primarul și cu guvernatorul regiunii, workshopuri dedicate comunicării, abilităților de public speaking, lucrului în echipă, prezentarea pieselor de teatru pregătite de fiecare echipă cu tema comunicare, vizite culturale în zonă, organizarea de seri interculturale în care au fost prezentate țările și orașele participanților, obiceiurile și tradițiile.