Teme false
Indiferent de numărul de biserici construite, ele nu vor impieta niciodată bunul mers al unei societăți. Construcția de biserici, vine dinspre o cerere efectivă. Dacă cererea nu există, bisericile nu se vor construi. Cei care manageriază aceste construcții sunt preoții înșiși în relație profundă cu comunitatea pe care o slujesc. Ei o fac așa cum pot și cu mijloacele pe care ei înșiși le creează printr-un efort cunoscut doar de ei. Aceeași logică ar trebuie să funcționeze și în cazul spitalelor. Este necesar ca cineva determinat să facă demersurile necesare, după cum preoți determinați fac demersurile necesare pentru zidirea bisericilor pe care oamenii le așteaptă. Dacă nu există voință din partea statului ca aceste spitale să fie construite, nu este vina preoților care continuă să construiască bisericile pe care comunitatea le așteaptă, că spitalele nu sunt construite. Nu este de datoria unui preot să construiască un spital sau o școală, așa cum nu este de datoria statului să construiască o biserică. Fiecare domeniu este separat iar a le amesteca ține de o incorectă viziune asupra problemei însăși.
În realitate, nici nu știu cât de concret afectați sunt mulți dintre cei care strigă în legătură cu construirea unei biserici. Am sentimentul că Biserica este doar un pretext generat de manipulare, proiectul evident fiind acela de a intra în viața spirituală a ortodoxiei dinspre ideea de justiție, egalitate socială și drepturile omului pentru a dizolva, de manieră sistematică, orice urmă de spiritualitate.
Trebuie văzută partea tragică a situației în toată această istorie a contestării. O țară fără biserici și plină ochi cu spitale este o uzină care funcționează pe regimul naștere-viață-moarte. Cei care cer să nu se mai construiască biserici, ci spitale, au o mare problemă de înțelegere a naturii vieții și a mecanismului social care o acompaniază. Dacă pentru ei, esențial este ca viața să-și urmeze cursul biologic, departe de orice referință spirituală, aceasta este o problemă sufletească discutabilă. A trăi, însă, în rupere totală este ca și cum ai uita că viața ta nu este doar hrană și somn. Ea este și altceva în afară de biologie pură! Este viață sufletească și căutare spirituală. De ea se ocupă cea care este chemată să o facă, adică Biserica și o face pentru că nu există viață biologică, ci și viață spirituală, așa cum nu există doar cunoaștere științifică, ci și cunoaștere de ordin spiritual. Suntem ființe complexe, cu nevoi complexe. A cere doar spitale, înseamnă a instala doar materialitate și a diminua spațiul spiritual. Refuzând Biserica și oferta ei spirituală, refuzăm criteriul care ne ajută să supraviețuim și altfel decât biologia noastră bazică aproape ne-o impune. Și Biserica și spitalul sunt domenii separate, chiar dacă într-o anume măsură complementare dinspre vocația lor de a interveni terapeutic asupra suferinței. Însă Biserica va considera întotdeauna boala fizică drept consecință a unui dezechilibru spiritual profund. Pentru ea, omul este bolnav în exterior pentru că viața lui interioară este în plină degringoladă.
[N. NACU]