Ultimele două focare de pestă porcină africană la porcul domestic de pe raza județului Buzău s-au stins și implicit s-a dispus ridicarea măsurilor existente în zonele cu restricții. Este vorba de exploatațiile non profesionale, și anume satul Racovițeni – comuna Racovițeni, și extravilanul satului Cilibia dar pe raza UAT C.A. Rosetti.
La această dată, Pesta Porcină Africană în județul Buzău evoluează doar în mediul silvatic fiind afectate 7 fonduri cinegetice pe raza cărora sunt declarate 17 cazuri la mistreț pe raza fondurilor de vânătoare: 26 Umbrărelu (2 cazuri) 39 Breazău (1 caz), 44 Câlnău (2 cazuri), 27 Berca (3 cazuri), 41 Beceni (4 cazuri), 42 Aldeni (3 cazuri) și 45 Dedulești (2 cazuri).
Orice suspiciune de boală trebuie anunţată imediat medicului veterinar sau DSVSA Buzău.
Pentru a împiedica răspândirea bolii, toate animalele suspecte trebuie sacrificate şi neutralizate, iar proprietarii vor fi despăgubiţi de către stat, în condiţiile prevăzute de legislaţie.
Evoluţia situației epidemiologice este în permanență monitorizată, prin examene clinice şi de laborator, iar zilnic se analizează situaţia existentă, se aplică măsuri şi se întreprind acţiuni în funcţie de circumstanţe.