A fost confirmată prezența virusului Pestei Porcine Africane la un mistreț găsit mort pe fondul de vânătoare 41 Beceni. În urma confirmării diagnosticului, serviciile veterinare au intervenit și au instituit imediat măsurile aplicabile în cazul diagnosticării unui caz de PPA la porcul mistreț. A fost delimitată zona afectată de 13 km, având în epicentru punctul în care a fost găsit morți porcul mistreț, compusă din zona infectată de 8 Km în jurul epicentrului și zona tampon de 5 Km în jurul zonei infectate.
Centrul Local de Combatere a Bolilor Buzău va fi informat cu privire la planul de măsuri privind controlul și combaterea bolii, precum și instituirea zonelor de restricții.
Ancheta epidemiologică este în desfășurare.
La această dată, Pesta Porcină Africană în jud. Buzău evoluează în 12 focare din exploatații non profesionale și 1 exploatație comercială de tip A, declarate în 8 localități respectiv; satul Racovițeni – comuna Racovițeni, extravilanul satului Cilibia dar pe raza UAT C.A. Rosetti, satul Săgeata – comuna Săgeata, satul Vadu Pașii – comuna Vadu Pașii (3 focare), satul Focșănei – comuna Vadu Pașii, satul Scurtești – comuna Vadu Pașii (2 focare), satul Boboc – comuna Cochirleanca (3 focare) și satul Zilișteanca – comuna Poșta Câlnău precum și treisprezece cazuri la mistreț pe raza fondurilor de vânătoare; 44 Câlnău (2 cazuri), 27 Berca (3 cazuri), 41 Beceni.
Prin aplicarea eficientă a măsurilor de combatere a PPA au fost stinse până la această dată 7 focare
Acţiunile autorităţilor sunt conjugate şi întreprinse pentru a gestiona eficient focarele de boală, pentru a le lichida cât mai rapid şi pentru a împiedica răspândirea bolii.