Insula Comorii este una dintre cele mai cunoscute cărți de aventură din literatură universală. Acțiunea acesteia a inspirat poveștile contemporane despre pirați, printre care și filmul „Pirații din Caraibe”. Este o carte ușor de citit, eu m-am relaxat lecturând-o în vacanță. Eram la mare și era atmosfera perfectă pentru o aventură cu pirați.
Acțiunea începe atunci când la hanul „Amiral Benbow” deținut de Jim și familia lui, se prezintă căpitanul Billy Bones. Inițial, venirea căpitanului a fost o binecuvântare pentru familie deoarece „bătrânul lup de mare” (care a înfruntat mările, a prăduit nenumărate corăbii și a adunat o avere colosală) a stârnit interesul călătorilor care veneau în număr tot mai mare să audă cântecele și poveștile piratului. Totul se petrecea între zidurile unui han care, deși era vizitat de mulți a ajuns în prag de faliment, deoarece clienții nu reveneau. Erau deranjați de comportamentul lui Billy Bones, mai ales când se îmbăta (lucru pe care rar îl ocolea).
Deși aventura este deschisă de Billy Bones, intriga este marcată de venirea „Câinelui Negru”. Este trimis de banda lui pentru a-i înmâna căpitanului Bones „semnul negru” și pentru a fura, într-un final, cufărul acestuia. Cufărul este bunul cel mai de preț al căpitanului, având înăuntru locațiile comorilor adunate de acesta în tinerețe.
La scurt timp căpitanul moare, dar apucă întâi să îl instruiască pe Jim ca după moartea lui să ia cufărul și să fugă cât mai departe de „Câine Negru” și grupul său și întotdeauna să se teamă de piratul cu picior din lemn. Tânărul(Jim) reușește să scape din ghearele piraților și duce cufărul la doctorul David Livesey și la nobilul John Threlawhey pentru a stabili împreună ce este de făcut.
În cufăr descoperă într-adevăr harta insulei în care căpitanul și-a îngropat comorile. Urmează apoi pregătirea pentru expediție și plecarea pe mare. Achiziția corabiei și alegerea personalului de bord a fost făcută de John Threlawhey, care avea mai multă experiență în treburi de acest fel.
Nobilul nu păstrează discreția așa cum au stabilit cei trei inițial și ajunge să aleagă drept însoțitori de bord pirații de care se temea cel mai mult căpitanul, banda din care făcea parte și „Câinele Negru”. Drept bucătar al ambarcațiunii s-a înrolat chiar liderul lor, John Silver, temutul pirat cu un picior de lemn. Acesta a reușit să îi ducă de nas pe eroii noștri, fiind expert în …psihologie. “Era cel mai blând și mai simpatic om” pe care Jim, Livesey și Threlawhey l-au întâlnit vreodată. Chiar dacă toți auziseră poveștile căpitanului Bones s-au îndoit că acel „domn” ar putea să fie piratul nemilos din istorisirile căpitanului. Piratul cu un singur picior a știut cum să nu stârnească nici cea mai mică urmă de îndoială printre membrii loiali echipajului, îndeletnicire dificilă având în vedere că era înconjurat de o bandă de nelegiuiți care beau rom cu nemiluita, de dimineață până seară.
John Silver reușit să își țină pirații sub control și să nu îi lase să se atingă de băutură o bună bucată de vreme. Cursul acțiunii s-a schimbat în momentul în care Jim a urcat într-o noapte, pe punte, și a auzit, din întâmplare, adevăratele intenții ale membrilor săi de echipaj. Pirații au hotărât să îi lase în viață pe Jim, pe doctor și pe Threlawhey până când vor găși comoara, pentru că ei nu știau unde se află hărțile după care aceștia au ghidat expediția. John Silver și subalternii săi voiau să se descotorosească de cei trei imediat ce văd comoară urcată pe ambarcațiune.
La auzul acestor planuri Jim și-a anunțat prietenii și au conceput împreună un plan în așa fel încât să scape cu viață din acel calambur. Deși erau depășiți numeric de adversari, s-au dovedit mai isteți, astfel încât să câștige …binele.
În momentul în care au ajuns pe insulă, doctorul a plecat, pe furiș cu o bărcuță și a transportat mare parte din armament și din mâncare, pregătindu-și, cumva, viitorul.
Evident, începe răfuiala, care se finalizează, bineînțeles, cu victoria personajelor pozitive.
Epilogul aduce triumful. Jim, doctorul și nobilul Threlawhey găsesc comoară și o împart în părți egale.
Am recitit cu plăcere una dintre cărțile copilăriei. Am regăsit-o la fel de cursivă și clară, evitând detalii care pot obosi, atunci când sunt prea concentrate. Încercarea mea de mai sus prin care am rezumat acțiunea poate fi o dovadă. Prea multe date adunate, pot obosi. Sper că nu se întâmplă așa, deoarece cartea chiar nu ridică probleme de acest fel. E ușor de citit și relaxează.
Matei Negoiță