Colegiul Economic Buzău implementează în prezent proiectul internațional “INNOVATIVE TOURISM-COLLECTING CULTURAL HERITAGE THROUGH INTERGENERATIONAL WALKS ” finanţat în cadrul programului Erasmus + al Comisiei Europene, pe perioada 2018-2021. Proiectul se dorește o continuare a proiectului IBRAVE- Improving Branding in Rural Areas through Vocational Education, derulat în perioada 2014-2016.
Instituțiile partenere ale acestui proiect sunt: Danske Gymnastik og Idrætsforen, Vestjylland (Danemarca)-coordonatorul proiectului, Ayuntamiento de Ceutí( Spania), HOP UBIQUITOUS SL (Spania), Gaziosmanpasa University( Turcia), Stowarzyszenie Szansa dla Aktywnych (Polonia), Grad Varazdin (City of Varazdin)( Croația). Municipalităţi, organizații nonguvernamentale, unităţi din învăţământul profesional şi tehnic, universităţi şi o companie privată colaborează pentru a identifica metode de a pune în valoare resurse turistice relevante.
Principalul scop al proiectului este acela de a îmbunătăţi calitatea vieții persoanelor de vârsta a treia, seniorilor, de a le facilita legătura cu generațiile mai tinere și procesul de comunicare cu acestea. Dar, în același timp se urmărește îmbunătățirea imaginii comunităţilor în scopul atragerii de turişti şi a creşterii capacităţii turistice, a dezvoltării micilor afaceri locale.
Ce este inovator la acest proiect este că se dorește dezvoltarea atractivității unei zone pentru localnici și pentru turiști cu ajutorul poveștilor spuse de locuitorii aflați la vârsta a treia. Acest lucru se va realiza prin intermediul punctelor inteligente de interacțiune (POI) dezvoltate de partenerul spaniol HOP, care creează un spațiu fizic de informații în care toți cei care se apropie pot colabora printr-un telefon inteligent. Proiectul IBRAVE a explorat posibilitățile de utilizare a aplicațiilor ca instrument promoțional, precum și o modalitate de a oferi o experiență printr-o vizită ghidată. Inconvenientele aplicațiilor, mai ales dacă conțin videoclipuri, sunt că au nevoie de o mulțime de spațiu de depozitare pe telefon. Tehnologia proiectată de HOP are avantajul de a permite vizitatorilor să vadă videoclipurile fără a descărca o aplicație pe telefonul mobil. Când treceți pe lângă un punct inteligent de interacțiune, pe telefon apare un mesaj silențios, permițându-vă să vedeți videoclipul, iar atunci când vă îndepărtați, mesajul dispare, deci nu este deloc intruzitiv.
O altă inovație a proiectului este posibilitatea de a exploata diverse forme de atracții turistice. Partenerii implicați în proiect provin din domenii diferite, astfel încât poveștile vor fi foarte diferite. Dacă în vestul Iutlandei, în Danemarca, atracțiile sunt natura și siturile istorice, în sud-estul României, în Buzău, accentul se va pune pe istoria vinului, în timp ce în Polonia se vor afla povesti și locuri legate de cel de-al doilea război mondial . Prin acest proiect, vom fi capabili să desfășuram diferite puncte de interes inteligente care vor spune povesti diferite pentru localnici, noii veniți și turiști. Prin urmare, metoda pe care o vom disemina la sfârșitul proiectului va fi mai adaptabilă în orice municipalitate din UE în conformitate cu patrimoniul cultural local.
Prima zi a întâlnirii, care a însemnat şi deschiderea oficială a proiectului, a avut loc în data de 21 noiembrie 2018 în cadrul Centrului Cultural al oraşului Ceuti, Spania.
Colegiul Economic Buzău a fost reprezentat la întâlnire de doamnele profesoare Cătălina Ileana Poştovei, Adriana Anton și Daniela Anghel- informatician.
Proiectul constituie o sursă de inspiraţie şi de bune practici pentru comunităţile locale care doresc să îşi dezvolte sectorul turistic, iar judeţul nostru are un mare potenţial neexploatat.
A doua întâlnire va avea loc în Polonia în mai 2019, iar SDA va fi partenerul principal. Tema acestei întâlniri este „Formarea și dinamizarea grupurilor intergeneraționale”.
A treia reuniune transnațională va avea loc în Croația în septembrie 2019, iar Grad Varazdin va fi partenerul principal al acestei reuniuni. Tema acestei întâlniri este „Povestirea ca un instrument de comunicare”.
Cea de-a patra reuniune transnațională va avea loc în România în mai 2020, iar Colegiul Economic Buzău va fi partenerul principal. Tema acestei întâlniri este: „Proiectarea plimbărilor noastre culturale”.
Cea de-a cincea reuniune transnațională va avea loc în Danemarca în septembrie 2020. Tema acestei întâlniri este: „POI & Co + Crew App”
A șasea întâlnire – „Conferința finală” va avea loc la Ceuti în ianuarie. Scopul întâlnirii: Elaborarea raportului final; Pregătirea evenimentelor de multiplicare; Diseminarea; Bugetul.
Date despre acest proiect și următoarele pot fi oferite de doamna profesor Ileana Cătălina Poștovei, Colegiul Economic Buzău.