Local

În premieră la Buzău: Târgul Ofertelor Educaționale ale Universităților de Stat din România, organizat de Muzeul Județean Buzău. Peste 1000 de liceeni prezenți la eveniment

Peste 1000 de liceeni buzoieni au trecut pragul Muzeului Județean Buzău pentru a se interesa de ofertele celor mai titrate universități de stat din România.
La Târgul Ofertelor Educaționale ale Universităților de Stat de România, care s-a desfășurat în perioada 12-13 aprilie a.c., au fost prezente 34 de  instituții de învățământ superior din țară.
Anul acesta, conducerea Muzeului Județean Buzău  a organizat în premieră pentru liceenii buzoieni Târgul Ofertelor Educaționale ale Universităților de Stat din România, eveniment la care au fost prezente – cu standuri și numeroase materiale informative – 34 de instituții de învățământ superior din întreaga țară.
Directorul Muzeului Județean, Daniel Costache, spune că ideea acestui proiect s-a născut din dorința de a veni în întâmpinarea elevilor cu venituri modeste sau a celor din mediul rural, pentru care participarea la târgurile de profil din București ar însemna eforturi deosebite din partea lor, și având totodată în vedere faptul că dialogul direct al acestora cu profesorii universitari și studenții facultăților ofertante este mult mai edificator decât o simplă căutare pe internet.
Potrivit aceleași surse,”acest proiect, implementat de Muzeul Județean Buzău, în premieră pentru județul Buzău, în parteneriat cu mai multe grupuri de inițiativă din partea elevilor și cu Inspectoratul Școlar Județean Buzău, sub egida Consiliului Județean Buzău, se înscrie în seria activităților cu amplă implicație socială și educativă desfășurate de către instituția noastră”.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *