Local

În iunie, salariații vor avea trei libere legale, dar nu toți se vor bucura de ele!

Anul acesta, luna iunie va avea trei zile libere pentru angajați, indiferent dacă lucrează la stat sau la privat. Acestea vor fi Ziua copilului, pe 1 iunie și prima și a doua zi de Rusalii, pe 16 și 17 iunie. Zilele libere legale sunt stabilite exclusiv prin Codul muncii, iar în aceste zile, angajatorii sunt obligați să acorde compensații salariaților care sunt nevoiți să se prezinte la lucru.
În luna iunie, salariații vor beneficia de trei zile libere, 1, 16 și 17 iunie, respectiv Ziua copilului și Rusaliile. Însă, din nefericire pentru angajații care au un program normal luni-vineri, două dintre aceste zile (1 și 16 iunie) pică în weekend, așa că vor beneficia de o singură zi liberă, și anume 17 iunie, a doua zi de Rusalii.
Pentru celelalte categorii de angajați, cei care lucrează în weekend, angajatorii (indiferent dacă sunt din mediul public sau privat) vor fi obligați să ofere cele două zile libere, altfel riscă amenzi cuprinse între 5.000 și 10.000 de lei.
Cu toate că în zilele de sărbătoare legală nu este permisă munca, există, totuși, anumite categorii de salariați care au obligația de a se prezenta la serviciu. Mai exact, este vorba despre unitățile sanitare și unităție de alimentație publică, pentru care trebuie să existe programe speciale de lucru.
Conform Codului muncii, „prin hotărâre a Guvernului se vor stabili programe de lucru adecvate pentru unitățile sanitare și pentru cele de alimentație publică, în scopul asigurării asistenței sanitare și, respectiv, al aprovizionării populației cu produse alimentare de strictă necesitate, a căror aplicare este obligatorie.” De asemenea, zilele libere legale nu se pot acorda nici angajaților care au o activitate ce nu poate fi întreruptă din cauza caracterului procesului de producție sau specificului activității.
Totuși, acestor categorii de angajați trebuie să li se asigure compensare cu timp liber corespunzător în următoarele 30 de zile. Dacă, din motive justificate, nu se pot acorda zilele libere, atunci salariații care au lucrat în liberele legale trebuie să beneficieze „de un spor la salariul de bază ce nu poate fi mai mic de 100% din salariul de bază corespunzător muncii prestate în programul normal de lucru”, mai prevede actul normativ.
În cazul în care angajatorii nu respectă aceste prevederi, respectiv dacă nu acordă zilele libere obligatorii salariaților sau dacă nu îi compensează dacă aceștia sunt nevoiți să se prezinte la lucru, atunci riscă amenzi cuprinse între 5.000 și 10.000 de lei.
Până la finalul anului, românii vor mai beneficia de încă cinci zile libere legale, dintre care doar trei vor pica în timpul săptămânii.
Avocatnet.ro

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *