Ieri a fost hramul paraclisului de la demisolul Bisericii Sfântul Apostol Andrei. Îmi amintesc ziua sfințirii paraclisului cu hramul Izvorul Tămăduirii. Era frig, începea iarna și mii de oameni au venit la un eveniment cum nu au mai văzut. Era prima Biserică cu demisol și primul demisol destinat slujbelor.
S-a grăbit momentul sfințirii pentru că spiritul comunitar al locuitorilor din cartierul Micro XIV a funcționat. Veneau la biserică tot mai mulți, iar baraca de tablă în care se oficiau slujbele devenise neîncăpătoare.
Au fost atât de mulți oameni și atât de determinați să participe la slujbe, încât, în timpul slujbei s-au stins toate lumânările; și stinse au rămas. Nu a fost chip să le mai aprindă, deși diaconii au stricat câteva cutii de chibrit. Din cauza lipsei oxigenului din paraclis, orice încercare de aprinde lumânările a eșuat. Cu toate acestea, nimeni nu s-a plâns de nimic.
Au trecut prin Altar mai bine de o săptămână oameni veniți din toate părțile județului. Biserica devenise un adevărat magnet, doar pentru sacralitatea ei. În rest, nu era nimic pitoresc. Curtea era plină de noroi, pereții aveau urmele mistriilor care au dat o tencuială sfărmicioasă, tavanul era de gheață, deoarece se adunau apele cerului și înghețau, însă totul sacru. Se sfințise locul, se sfințise Altarul. 40 de zile s-au făcut Liturghii și la fiecare Liturghie nu uitau să trimită pomelnice. Acest atașament extraordinar a impulsionat creșterea Bisericii de deasupra.
Astăzi, în Paraclisul Izvorul Tămăduirii, rugăciunile sunt asistate de chipurile sfinților, iar atmosfera e foarte plăcută. Acustica e bună, iar liniștea rugăciunii te cuprinde mai repede decât în biserica de sus. În acest paraclis răcoarea verilor călduroase și discreția iluminatului dau o stare aparte celui ce-i trece pragul, mai ales la Sfântul Maslu.
Adesea rămân oameni în fața icoanelor clipe bune, găsindu-și pacea departe de lumea agitată.