Pe 18 iunie, Înalpreasfințitul Ciprian al Buzăului și Vrancei a sfințit bisericuța cu hramul Învierea lui Lazăr, ridicată la intrare în cimitirul Sfântul Apostol Andrei din Buzău.
A fost o slujbă cum nu am mai fost alta. Întru smerenie s-au făcut toate. Înaltul ierarh a slujit Liturghia între oameni, Altarul Bisericii fiind aproape miniatural, iar Catapeteasma simbolică. De aceea spuneam că a fost o slujbă cum nu a mai fost alta trăită de mine, pentru că am simțit căldura fiecărui suflet din micul Altar și din din bisericuță.
După rânduială, se cuvine să fie oficiate 40 de liturghii după ce a fost oficiată slujba de Sfințire Mare a Bisericii, iar astăzi, în zi de duminică a fost rândul meu.
Așteptam momentul pentru că această bisericuță are o chemare a ei, peste care nu poți trece. Dincolo de frumusețea interioară este, cumva, așezată în drum. Un pas faci și ai intrat. Un pas din stradă.
În același timp e ca o poartă a veșniciei, ca o graniță dintre lumi, pentru că dincolo de ea se află morminte, se află veșnicia. Stă parcă în calea zgomotului lumii, oprindu-l. De aceea am simțit astăzi că am slujit în biserica dintre două lumi, lumea vitezei, a perisabilului, a efemerului și lumea păcii, a liniștii, a odihnei.
Evident, fiecare biserică și Biserica în ansamblu se află între două lumi. Biserica are gândul la lumea de dincolo, pentru care pregătește aici terenul. Acolo are nădejdea, aici face doar ce trebuie făcut cu nădejde în lumea de dincolo. Da, e adevărat, zidește în lumea aceasta și ridică comori spirituale cu chip material. Bisericile sunt cele mai de valoare comori ale Bisericii. Le ridică aici și le transmite către generațiile următoare ca locuri de antrenament spiritual pentru ce va să fie. Ridică din nimic -spre enervarea unora care ar vrea să-i lase pe oameni chiar fără nicio speranță -, pentru că are simțul istorie. E cam singura instituție care mai are simțul istoriei. pentru că cei care ar trebui să facă istorie sunt ocupați cu mărunțișuri. Le e teamă să nu rateze momentul și uită să zidească pentru semeni. Biserica însă construiește pentru slava lui Dumnezeu și pentru a lăsa noi porți de trecere și locuri de pregătire pentru dincolo. Deci, indiferent ce face, Biserica are gândul acesta al antecamerei, al drumului spre veșnicie.
Așa este realitatea și gândul Bisericii pe care-l cunosc și eu. Cu toate acestea, biserica noastră cu hramul Învierea lui Lazăr pare a fi așezată între lumi mai strașnic decât oricare alta. Așa e geografia locului. E ca un pridvor al veșniciei. Să intri în cimitir trebuie să i te închini, iar dacă și intri sub cupola ei și ai fericirea să se slujească o Liturghie, vezi Cerul. Așa mi-a spus astăzi o doamnă după slujbă: am văzut Cerul!
Din Altarul cu catapeteasmă abia schițată se vede tot, de simte tot, se aude fiecare rugăciune și se vede fiecare gest liturgic al preotului. În același timp, din Altar percepi fiecare respirație. La predică nu mai vorbești mulțimilor, ci fiecăruia. Se anulează orice distanță, distanța dintre gânduri, dintre suflete, dintre stări. Simți că ai transmis dincolo de minte.
Nu a fost prea multă lume astăzi și am avut destule stângăcii de orientare. Topografia e semnificativ diferită. Nu au fost mulți cei care au stat, iar cei care au participat, în mare parte au fost creștini care ar fi venit oricum la Sfântul Andrei la slujbă. Totuși, au fost prezente și câteva persoane venite să-și vadă rudele plecate. Au intrat, au privit, s-au rugat puțin și au ieșit. Aici văd eu darul special al cestei bisericuțe. Viu fiind, treci spre cei plecați, însă nu înainte de ai da binețe Domnului. Păi cum se poate numi o biserică în care intră cei vii spre cei morți, iar atunci când pleacă îi lasă în grija ei?! Biserica dintre lumi, nu?!
Prin fața locașului au trecut mult mai muți decât cei care au intrat. Dar graba lor este justificată. Aveau în mână hârlețe și sape, iar ținuta le era adecvată pentru a se lupta cu dezordinea care cuprinde vara mormintele. Poate, dacă am fi avut un suport pentru așezarea sculelor de săpat și niște șaluri că în mănăstirile vizitate de turiști, ar fi intrat mai muți. Oricum, slujba au auzit-o și o cruce în plus pentru cei adormiți au făcut.
Mi-ar plăcea să putem ține această tradiție a slujbelor duminicale la Biserica dintre lumi. Eu, însumi, am în lumea de dincolo, dar și în Cimitirul Sfântul Apostol Andrei, bunicii toți. M-am rugat pentru ei mai altfel decât la toate Liturghiile pe care le-am slujit în ultimii aproape 25 de ani. I-am simțit acolo, aproape, iar la sfârșit am fost să mă vadă și să le vorbesc cum o făceam altădată.
Deci, când slujim veniți la această mică bisericuță să trăim împreună experiența spirituală și fizică de la poarta celor două lumi, ceea în care suntem și cea în care vom fi.
https://paulnegoita.ro/2022/06/26/azi-am-slujit-la-biserica-dintre-lumi/