Internațional

Elevi de școală sanitară cu experiență europeană

De ceva ani lucrez în și pentru învățământul sanitar. Unul dintre momentele cele mai frumoase și interesante, în egală măsură, a fost implementarea proiectului Erasmus Asistentul Medical – un profil profesional European.

Aplicația a fost făcută de către reprezentanții Colegiului Nicolae Paulescu și a avut ca obiectiv realizarea unui stagiu de practică, la care au participat 20 de elevi, care timp de două săptămâni au învățat la Malaga, în Spania. După peripeții și amânări cauzate de Pandemie, în lunile mai și iunie ale acestui an, visul elevilor de la școala sanitară s-a împlinit. Au venit din Spania cu o experiență culturală și profesională de invidiat. Unii dintre ei nu fuseseră plecați niciodată din țară și nici nu au avut contact cu realitățile marilor spitale. Au plecat îngândurați. Nu știau ce va fi. Au venit zâmbind și foarte, foarte deschiși. Lumea a devenit a lor. Excepțional! Am învățat! A fost frumos! Mai vreau! Ce șansă am avut la școală! Acestea au fost concluziile rostite cu entuziasm și fericire ale celor care au participat la proiectul Erasmus, sub îndrumarea reprezentantei școlii, doamna Dana Macovei.
Nu e de ajuns să fii, trebuie să fii bun și nu e de ajuns să faci școală, trebuie să o faci pe cea mai bună!
Violeta Moraru/ cnpaulescu.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *