Internațional

Donald Trump Jr. a reacționat pe rețeaua socială X, fostă Twitter, după decizia Curții Constituționale a României

Donald Trump Jr. a reacționat pe rețeaua socială X, fostă Twitter, după decizia Curții Constituționale a României (CCR) de a anula primul tur al alegerilor prezidențiale din România, caracterizând-o drept o „încercare Soros/marxistă” de a manipula rezultatul și de a submina voința oamenilor. Fiul cel mare al fostului președinte al Statelor Unite a scris în postarea sa: „Uau, uite ce se întâmplă în România! Curtea Constituțională tocmai a anulat primul tur al alegerilor prezidențiale.” El a adăugat că „Ea va pierde și ei știu asta”.

Decizia CCR a venit vineri, într-un context politic tensionat, când procesul electoral urma să fie reluat integral, iar Guvernul urmează să stabilească o nouă dată pentru alegeri. Anunțul a fost făcut după ce documentele din ședința CSAT au fost desecretizate, iar acestea au scos la iveală o operațiune pregătită de Rusia în sprijinul candidatului independent Călin Georgescu. Înainte de decizia CCR, turul al doilea al alegerilor prezidențiale era programat pentru 8 decembrie, cu Călin Georgescu și Elena Lasconi, candidata USR, în competiție. În plus, decizia a fost luată în timp ce votul în diaspora pentru turul doi era deja în desfășurare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *