Editorial

Din capitolul ”Romania mama răniților”‘

Fie pâinea cât de rea, Ucraina tot ți-o ia!

Acum cațiva ani mă aflam în fața unei bariere și așteptam să treacă trenul ca să-mi continui călătoria. Semnalul de avertizare urla trist în timp ce prin fața mea trecea un tren care, căra după el multe vagoane încărcate cu grâu și mi se părea atăt de lung încât aveam senzația că nu se mai termină.
Era grâul nostru!… al nostru era și mi se părea nedrept să plece peste hotare în timp ce prețul pâinii se scumpea în raftul magazinelor din ce în ce mai des. Am fotografiat trenul și mi-am exprimat în scris nemulțumirea imediat ce am ajuns acasă. Mă întrebam atunci cum e posibil ca tu român să îți vinzi grâul la export iar țara să importe grâu. În câteva zile articolul a fost publicat în presa buzoiană iar reacțiile nu au întârziat să apară. Un barbat mi-a scris mesaj în privat și mi-a spus așa:
„ De ce judecați lucrurile numai prin prisma patriotismului? Am muncit din greu, am investit am obținut producție bună și când să vând grâul pe piața noastră, mi s-a oferit suma de… iar ungurul mi-a dat cu 30% mai mult pe kilogram. Am copii de crescut, de ținut în scoală… cum să fac doamnă? Spuneți dumneavoastră, să zic dă-mi Doamne sau ia-mi Doamne? Noi din asta trăim!” Da, i-am dat dreptate și am știut amândoi că cei care ne conduc sunt vinovații și nu cei ce trudesc cinstit pentru o pâine.
Acum, de când a început războiul din Ucraina au venit peste noi alte și alte probleme care ne produc pagube materile de am senzația că suntem într-un labirint din care parcă nu mai ieșim odată la lumină ci mai tare ne afundăm.
După retragerea Rusiei din tratatul cerealelor, planul de rezervă a rămas transferul grânelor pe uscat, de la granița de nord a României până în Portul Constanța, aproape 700 km. În felul acesta pe șoselele patriei noastre (conform acestei strategii) România s-a angajat să aducă din Ucraina 25 de milioane de tone de grâu pe parcursul unui an. Oare infrastructura feroviară și rutieră cât vor mai rezista sau mai bine zis, vor rezista?
Deunăzi mă întorceam de la mare iar când mă apropiam de Podul peste Canalul Dunare-Marea Neagră am văzut șirul de camioane încărcate cu grâne care mergeau (staționau de fapt) către Portul Constanța. Curios era că la coadă nu se afla nici un camion ucrainean. Citisem știrea dar când vezi cu ochii tăi mirarea și indignarea ating cote maxime! Știți, toate mașinile de la rând erau înmatriculate în Romania și așteptau în timp ce camioanele de mare tonaj cu număr de Ucraina treceau cu prioritate, mai să te spulbere pe autostradă , ba unii veneau escortați de o mașină a Poliției Române pentru a le ușura și mai mult deplasarea, iar în Port intrau în față.
Auzisem multe prin mass-media: că nu plătesc nici un fel de taxe, că nu plătesc daune dacă produc accidente pe teritoriul țării noastre, dar asta cu intrarea cu prioritate în Port mi se pare că depășește orice limită! NU, nu sunt răutăți, suntem folosiți și ne simțim umiliți în propria țară.
Că vrem să îi ajutăm pe vecinii aflați în război este un gest nobil, desigur, dar să facem asta sacrificându-i pe ai noștri care trudesc pe câmpurile și ogoarele patriei? Este corect?
Eu nu mă pricep la agricultură prea mult dar citeam că tona de grâu a scăzut și că nu există șanse ca interminabilele cozi către Portul Constanța să se sfârșească prea curând. Că agricultorii riscă să rămână cu producția pe câmp și să piardă astfel un an de muncă și de investiții iar odată cu ei pierdem noi toți.
Mai avem președinte? Guvernul ce face? Dar parlamentul? Dar ministerul Agriculturii? Întreb și eu așa… pentru un prieten care se simte trădat în țara lui!

Angela Petre

Angela Petre este membru al Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România, a studiat Dreptul și lucrează la Forțele Aeriene Române

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *