Video: https://youtu.be/9RDVugqXsic
Tot văd că se aruncă teme care să-i țină pe români ocupați și să nu se mai uite câte este prețul la carburant, spre exemplu! Una dintre teme este creșterea impozitului la multinaționale. Evident, ne prindem în horă și comentăm, că vrem să fie impozitați … și așa mai departe!
Oameni buni, nu acolo este marea problemă. Marea problemă este impozitul gigantic pe salariu. Aproape jumătate din munca fiecăruia dintre noi o dăm statului, ca cei care au pus mâna pe putere să plătească 600 de parlamentari, să aibă mii de membrii de partid, neamuri și pile în consilii de administrație, unde încasează pentru o oară pe lună cât salariul unui angajat pe o lună, să aibă primarii consilieri care nu fac nimic, să aibă Guvernul 200 de secretari de stat, etc.
Aici e problema! Salariul unui român nu este cel încasat, el cel brut! Acela e salariul adevărat! Dar pentru că nu plătește el din buzunar, ci firma sau statul român, nu simte cât de mult îl jefuiește statul. Deci, aici e problema! Românii plătesc mai mult decât trebuie la bugetul de stat, ca apoi statul să le ofere presă plătită care să-i mintă, servicii proaste, etc.
Multinaționalele? Nu vor plătit niciodată mai mult pentru că ele vin de acolo de unde se împrumută politicienii în numele țării, ca să mai câștige încă un mandat, luând din banii copiilor, ca să le dea impresia părinților lor că fac treabă. Multinaționalele sunt mai puternice decât statul român, care, prin credite, s-a pus la cheremul lor.
Și dacă ar crește impozitul la multinaționale și la orice altă firmă, cine plătește? Românul plătește pentru că românul de rând este cumpărătorul final și va plătit și noul impozit și un TVA mai mare. Nu vă amăgiți că va lua statul de la ei și ne va da nouă. Niciodată! Va lua de la noi, prin impozite de tot felul și vor da clicii lor!
Deci, haideți să cerem reducerea impozitului nostru pe salariu, nu creșterea impozitelor altora, pentru că un impozit pus unei firme crește costul produsului și ne afectează nouă veniturile!
https://paulnegoita.ro/2023/08/20/nu-fiti-naivi-aici-e-problema/