De ce este nevoie să mergem la stomatolog periodic ?
Sfătuim pacienții să solicite o consultație stomatologică deoarece în acest fel pot fi prevenite anumite afecțiuni ale cavității bucale sau poate fi împiedicată evoluția lor. Sunt foarte multe patologii dentare care pot apărea pe fondul unei alimentații necorespunzătoare și al unei igiene deficitare sau incorect realizate, dar și pe fondul unor afecțiuni generale ale organismului.
Îmbolnăvirea dinților prin carie poate duce la o simptomatologie diversă, dar durerea este cea care produce suferința pacienților. Durerea de intensitate mare, asociată sau nu cu alte semne și simptoame locale, este datorată de cele mai multe ori unei afecțiuni dentare avansate care necesită adesea tratamente complicate, de lungă durată sau chiar extracția dintelui.
Este necesară vizita periodică la medicul stomatolog, cel puțin de două ori pe an, tocmai pentru a se putea preveni îmbolnăvirea dinților. Agravarea problemelor dentare presupune suferință și costuri mari ale tratamentului. Afecțiunile dentare cât și tartrul dentar sunt însoțite, de regulă, de un miros neplăcut (halenă) care poate influența negativ viața socială. O carie descoperită în stadiu incipient de către medicul dentist necesită un tratament de scurtă durată care nu este costisitor, iar pacientul este scutit de durere.
Vizita la medicul stomatolog are de asemenea o importață deosebită în ceea ce privește educația în scopul unei igiene corecte. Pacientul este învățat cum să se spele pe dinți corect, ce tipuri de pastă de dinți sau periuțe i se potrivesc, ce apă de gură să fololsească în funcție de necesitățile sale. Este instruit asupra folosirii dușului bucal, a aței interdentare și i se prezintă rolul benefic al acestora în menținerea sănătății dentare.
Pierderea dinților nu este un proces care apare odată cu înaintarea în vârstă, ci este o problemă datorată lipsei de igienă, absenței controalelor stomatologice, alimentației necorespunzătoare. Anumite vicii precum fumatul reprezintă și ele o cauză importantă a îmbolnăvirii dentare. Pierderea dinților este însoțită de multiple disfuncții care depășesc barierele cavității bucale. Disfuncțiile sunt de natură estetică, fonetică (pacientul vorbind greu), masticatorii (pacientul nu poate tritura alimentele, ulterior apărând complicații și la nivelul stomacului ). Flora bacteriană dezvoltată de procesul carios și de tartrul dentar poate declanșa afecțiuni la nivelul inimii și a rinichilor.
Vă recomandăm o relație personalizată cu medicul stomatolog pentru a avea o viață lipsită de dureri dentare și plină de zâmbete frumoase!
sursa: Mirela Negoiță, Iris Magazin/ medcity.ro