Ciolacu tot aruncă bombastic tot felul de povești despre lupta cu găștile de șefi și șefuți. Evident, minte ca de obicei. Sunt oamenii lui și ai lor acolo. Nu se va mișca nimic pentru că ei contribuie la partid, ei țin paginile false de Facebook prin care sunt atacați adversarii, ei sunt votanții găștii, pentru că fac parte din gașcă.
În timp ce rupea cămașa de el mințind că nu minte niciodată, la Buzău, la Direcția Agricolă, a fost numit un nou adjunct, George Sava. Dacă până la această numire credeam că Sava nu este în legătură cu Ciolacu în povestea șpăgii de 300 000 de euro, primită în toaletă, pentru un contract cu Agenția Domeniilor Statului, acum suntem singuri că Ciolacu are legătură cu povestea. Numirea lui Sava echivalează cu protejarea martorului, așa cum s-a întâmplat și în cazul Raluca Alexandru, ținută în și pe brațe de Ciolacu până la clasarea dosarului de la DNA, în care amica și asociata lui Sava, Alexandru, acum secretar general la Prefectură, putea să-l toarne pe Ciolacu.
Povestea are însă și o parte bună. Sava s-a făcut bine. După ce a fost dat jos de la ADS a intrat în concedii medicale, așa cum a făcut și Raluca Alexandru după ce a plecat de la Casa de Sănătate Buzău. Cum a trecut Ciolacu pe la Buzău, Sava s-a ridicat pe picioare și zburda pe lângă el. Minune dumnezeiască, nu?!

Cam așa se face reforma. Nu de va mișca un fir de păr din capul directorilor, pentru că cu ei jefuiește țara și tot ei știu foarte multe. Pur și simplu Ciolacu îi umilește pe naivii care cred că de dragul lor își va abandona oamenii cu are face bani.