Fostul lider al PSD Liviu Dragnea face scandal pe Facebook după ce Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) i-a respins plângerea în care acuza că i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil în dosarul „Fraudă la Referendum”.
„Decizia venită astăzi de la CEDO, din păcate, îmi confirmă şi ne confirmă că instituţiile din justiţie sunt un instrument politic cumplit care calcă în picioare ORICE. Libertatea, demnitatea, dreptatea. Nu aveam nicio aşteptare, recunosc, pentru că am renunţat de mult la naivitatea de a mai crede în instituţiile europene politizate până la ultima fibră şi până la ultimul funcţionar. Înţelegem cu toţii astăzi că străinii nu aveau cum să întoarcă o decizie instrumentată şi decisă de mult, pe alte meleaguri. Mă aşteptam la aşa ceva, încă de când Iulia Motoc (judecătorul român de la CEDO) s-a lăudat că – indiferent de argumentele mele! – acţiunea mea va fi respinsă, iar ea se va ocupa personal de asta”, a declarat Dragnea.
Fostul şef PSD le-a transmis românilor că nu îl mai miră nimic şi nu mai aşteaptă nimic.
Dragnea, după palma dată de CEDO: Vor să fiu redus la tăcere! Instituţiile din justiţie, un instrument cumplit care calcă în picioare orice.
„Ca şi în cazul dosarului DGASPC Teleorman, şi în cazul Referendumului există încălcări de procedură, există inconsistenţe şi breşe în argumentaţie. Nu i-a interesat, nu le-a păsat. Miza rămâne, comanda primează. Iar miza a fost ca eu să fiu precum cei pe care îi vedeţi astăzi în fruntea ţării: predaţi, vânduţi, slugarnici. NICIODATĂ! Ştiu că sunt mulţi cei ce vor să fiu redus la tăcere. Nu doar aici, în România. Însă a fost un risc pe care mi l-am asumat din prima zi când am decis să lupt pentru ţara asta. Nu a fost o decizie pe care am luat-o cu inima uşoară, dar a fi patriot înseamnă să îţi asumi că vor fi momente când va trebui să alegi între tine şi interesul ţării. Iar ce nu au înţeles ei este că eu nu sunt de vânzare şi nici destinul acestui popor. Mergem înainte, până la capăt, dragi români, dragi patrioţi”, a precizat Dragnea.
Sursa: epochtimes-romania.com