Editorial

Ce nu am apucat să scriu de 10 mai …

10 mai este Ziua Regalității. Am fost și noi regat cândva, după cum se știe. În ceea ce mă privește, sunt republican, dar nu știu de ce. Mediocritatea unora dintre președinții de după 1989 ar cam trebui să mă lecuiască de asemenea credințe. Dar, să nu ne pripim în criticând ceea ce a fost, pentru că viitorul este incert, chiar amenințător, din cauza scăderii drastice a nivelului clasei politice. Deci … ferească Sfântul de mai rău!

Așadar nu sunt regalist și nu știu de ce. Comunismul, atât cât am trăit eu din el, și-a făcut treaba. Sau poate că dezavuez anumite privilegii izvorâte doar din naștere. Nu știu ce să zic…. A dat și regalitatea rateuri, mai multe la alții decât la noi. Însă, regele, era pregătit o viață să fie rege și din acest punct de vedere e greu să comparăm președinții actuali cu regii de altă dată. Da, îi schimbăm repede, dar nu rămâne nimic după ei, în afara dosarelor penale.

Totuși, fiindcă 10 mai a fost o zi festivă, să revenim la regii noștri. Pe Carol I l-am descoperit târziu, după ce au început să apară istorii despre perioada regalității. Pe Ferdinand, asemenea. Despre Carol al II-lea am aflat chiar din comunism, fiind prezentat ca răul suprem al țării, deși, în ciuda scăderilor personale, cultural și economic, nu i se pot reproșa prea multe. Evident, păcatele proprii urcă sau coboară o demnitate, dar cine nu are ?!

Pe Mihai l-am aflat inițial ca pe o poveste, spusă de bunicul meu și ca pe o voce ce părea nesigură la posturile care transmiteau pentru români din afară.

Nu am avut privilegiul să-l întâlnesc, dar, recunosc, m-a impresionat cu discursul său în Parlament, în 2011, și cu intervenția lui salvatoare de la 23 August. Un alt discurs, cel din noaptea de miercuri, 23 August, a făcut ca ce cel pe care comuniștii îl ironizau ca fiind gângav, să schimbe soarta războiului. Mesajul său a fost hotărâtor pentru armata română, care a întors armele împotriva lui Hitler. Și tot datorită lui a fost eliberat Ardealul, pierdut după Dictatul de la Viena.

Evident, știa care-i va fi soarta. Știa că Rusia își va întinde tentaculele. Era Rege și parte a familiilor regale europene. Dar, a primat binele țării. Avea origini germane și, totuși, ca și înaintașul lui, Ferdinand, nu a pactizat cu nemții. Crunte vorbe i-a adresat Manfred von Kiilinger, ministrul Germaniei la București, pentru actul său, dar a scurtat Cel de al II-lea Război Mondial.

Arestarea lui Antonescu a cruțat multe vieți. Deși Antonescu l-a considerat un copil, s-a dovedit a fi extrem de matur și a creat istorie. Da, Mihai în scurta lui domnie a făcut istorie. Datorită lui la București nu s-a întâmplat ceea ce s-a petrecut la Budapesta sau Varșovia.  Mihai are meritul de a fi fost lucid printre zgomotele bombelor și de a ne fi apărat de și mai multe lacrimi ce ce puteau vi vărsate.

Așadar, acest ultim act istoric al regalității noastre, încoronează opera unei dinastii, care, deși nu mai are rege astăzi, are un trecut care merită cinstit. Oricâte metehne le-am căuta, trebuie să recunoaștem că regii României au contribuit semnificativ la binele țării noastre.

ttps://paulnegoita.ro/2023/05/16/ce-nu-am-apucat-sa-scriu-de-10-mai/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *