Local

”Biblioteca vie” de la Colegiul Economic Buzău, primită cu brațele deschise de elevii de clasa a XI-a și a XII-a

Sub sloganul “Cărţile pot fi extrem de periculoase. Pe cele mai bune dintre ele ar trebui pus un avertisment: Atenţie! Îţi poate schimba viaţa!”, elevii de la Colegiului Economic Buzău au avut parte, miercuri 12 decembrie a.c., de o altfel de lectură.
Aflată la a opta ediție, Biblioteca Vie de anul acesta a reunit pe rafturile ei 15 ”cărți vii”, dintre cele mai interesante, și anume : Olteanu Loredana, Muşat Mihai, Ivașcu Dan, Bădeanu Elvira, Vișteanu Liliana, Grigore Corina, Stoica Adela,Rusen Narcisa, Brănișteanu Corina, Vasile Cristina, Budău Robert, Drăgănoiu Ionel, Manu Dragoș.
Fiecare “carte” a avut o poveste personală, fiecare carte a prezentat o profesie. Astfel, cei 115 de elevi din clasele a XI-a și a XII-a au avut o șansă de a afla de la aceste ”cărți vii” ce înseamnă să fii funcţionar bancar, economist, ofiţer, poliţist, agent de marketing, manager, asistent medical, asistent social. Nu au lipsit întrebările și răspunsurile legate de profesia pe care viitorii absolvenți ai Colegiului Economic şi-o doresc în viitor.
Eleva Daniela Lungu spune :” această activitate m-a încurajat mai mult, mi-a dat mai multă încredere în mine și m-a făcut să realizez că orice început e greu, însă prin muncă poți ajunge ușor sus. Nu trebuie să-ți fie teamă de noi începuturi și dacă îți place ceea ce faci, îți va ieși cu siguranță și vei atinge culmile succesului”. Despre această Bibliotecă Vie, eleva Ana Maria Gavrilă afirmă că  ”fost o activitate complet interactivă ce ne-a ajutat să ”ne alegem” drumul către viitor”.
Directorul Colegiului Economic, doamna Lungu Marioara, spune că ”an de an dorinţa elevilor noştri de a “citi” este tot mai mare, cel puţin în forma de Bibliotecă Vie. Considerăm că orice modalitate de a-i familiariza pe elevii noştri cu cerinţele pieţei muncii este binevenită, iar Biblioteca Vie poate fi foarte eficientă. Mulţumim tuturor cărţilor care au răspuns chemării noastre, celor care ne sunt alături de 8 ani şi celor care sunt la prima participare!”.
De menționat că, ”bibliotecarii” în Biblioteca Vie, care au ales cu grijă cărțile și au îndrumat tinerii cititori din acest an, au fost Lucia Olteanu, Cătălina Poştovei, Măriuca Vali Budău.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *