Fără categorie

Agatha și George

 

GEORGE BACOVIA se numea în acte Vasiliu și când o întâlni prima dată pe Agatha Grigorescu, avea 35 de ani. Agatha avea 21 și provenea din Mizil. Deloc frumoasă (nici poetul nu a fost un Adonis) era extrem de pasionată de poezia acestui omuleț destul de scund, cu o voce gâtuită, deloc locvace și cu gesturi stângace. Originar din Bacău, George finalizase chinuit Facultatea de Drept (i-a trebuit un deceniu în acest sens), cu o medie aproape de șapte. Nu avea pic de pasiune pentru sfera juridică și chiar dacă va figura vreme de 10 ani ca avocat, nu a avut niciun proces. Poeziile lui circulau în sfere restrânse, iar primul volum de versuri îi apăruse în 1916, pe speze proprii, trecând aproape neobservat. În plus, România tocmai se angrena în Primul Război Mondial. Necâștigând nimic din literatură, nereușind să se fixeze profesional decât scurte intervale de timp, fiind când suplinitor de română prin școli , când mic funcționar pe la diferite Direcții, poetul suferea și de o rară afecțiune psihică, (numită maladia vidului), care îi reducea la maximum capacitatea de a socializa și a fi capabil de eforturi rutiniere prelungite. A fost de multe ori internat în spitale de psihiatrie, medicii diagnosticându-l cu o formă severă de nevroză. Fuma enorm și devenise tot mai atras de alcool. Scria greu, rar și nu și-a conștientizat niciodată uriașul talent poetic. Agatha i-a intuit sclipirea de geniu literar, cu acel simț special al femeilor superioare. Nu au speriat-o nici devierile lui de comportament, nici căderile în beție, nici lipsa lui totală de simț practic, nici măcar faptul că și sub aspectul comportamentului conjugal, poetul era de o timiditate teribilă. I-au trebuit 12 ani ca să aibă curajul de a o cere de soție. În tot acest timp, nu a sărutat-o niciodată și părea paralizat, ori de câte ori se întâlneau. Vorbea extrem de puțin, sorbind-o din ochi și răspunzându-i doar strict, la unele întrebări. Agatha trebuia să ia inițiativa în toate, dar nici măcar asta nu a speriat-o. Farmecul poeziilor lui o subjugase total, pentru totdeauna. Când s-au căsătorit, Bacovia avea 47 de ani, iar Agatha- 33. Se întâmpla asta în iunie 1928. În acea zi, o ploaie cumplită părea că prevestea un viitor sumbru, numai că poetul era radios și a salutat ulterior, ivirea unui amurg de un purpuriu orbitor, care indica și oprirea ploii. Au rămas soț și soție până în anul 1957- anul decesului lui Bacovia. Agatha i-a fost soție și mamă, prieten, sfătuitor, cititor și (mai ales) susținător financiar, în lungile perioade în care lipsa de slujbe și de bani a unuia din marii lirici ai României- părea că nu se mai sfârșește. Profesoară de liceu, a făcut o vreme naveta, a făcut împrumuturi, a reușit achiziționarea unei case în București, se chinuia cu meditații (pentru un ban în plus), manageria gospodăria micuță străjuită de o grădină și de un inel de salcâmi. Poetul a rămas la fel de inactiv, de visător și de abulic. În unele dintre caietele lui de însemnări, s-au păstrat desene cu tentă erotică, semn că Agatha îl tulbura periodic. Numai că și cele mai elementare bucurii fiziologice au venit pentru poet neverosimil de târziu, din cauza inhibițiilor lui aproape patologice. Au avut un băiat (Gabriel), care a moștenit mai curând aspectele de umbră ale firii bacoviene, fiind și neverosimil de dizgrațios sub aspect fizic. Agatha a rămas însă (până la capăt), aceeași soție energică, elementul coordonator și dinamizator al cuplului. Probabil că oricare altă femeie aflată în locul ei, ar fi dat în cele din urmă, bir cu fugiții. Ea nu a făcut-o. Și tocmai pentru că a fost soția unui om intrat definitiv în istoria literaturii române (pe culoarul de gală), dar dotat cu o fire atât de complicată, cred că trebuie să o considerăm, o femeie cu adevărat excepțională.

Cristian Sandache

Facebook



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *