Dragnea Adonis este director la Direcția de Sănătate Veterinară. Nu a lucrat niciodată în lumea reală. A beneficiat de sprijinul tatălui și a ajuns în sistemul public A mers pe mâna PDL – lui și a devenit director, iar apoi a intrat în organizația masonică condusă de pesediști și a rămas pe funcție.
Așa cum spuneam, nu a lucrat niciodată în profesia de veterinar și nici munca nu-i place. Angajați ai instituției spun că e o corvoadă să vină la serviciu și că e total străin de legislație și de tot, aspect pe care pot să-l confirm și eu.
Munca nu-i place , dar când este vorba despre angajarea neamurilor este specialist. După cum a scris presa națională și-a luat sub aripă fata și nevasta, să fie bine în casa lui. Câteva sute de milioane vechi intră lunar pe cardul familiei Dragnea, fără sudoare.
Bani mulți, muncă deloc.

Dar Dragnea are o strategie atunci când vrea să evite anumite momente mai grele ale carierei: se îmbolnăvește subit. Evident, e falnic ca bradul, iar boala e doar în acte.
E mare campion la concedii medicale, luate mai ales când simțea că i se zguduie scaunul.
Ei bine, acest domn înalt și plin de succes, figura pe 9. 06 . 2023 în concediu medical, dar se afla și în sala de judecată, la un proces și prin oraș la cumpărături. Nu povestesc aici atitudinea de fante sau minciuna groasă cu care mințea cu mâna pe Biblie, pentru că trebuie lăsat și justiției divine câte ceva, însă să fii sănătos tun și să furi banii statului cu tertipuri de genul concediului medical, înseamnă fraudă din bugetul de stat. E faptă penală!
Români, munciți să țineți familia Dragnea pe lefuri bune, iar dacă nu ați muncit de ajuns, nu vă lăsați că trebuie să-i plătiți concediul medical, ori de câte ori domnul Dragnea poftește la o pauză. Și fiindcă vă iubește că-l plătiți, domnul Dragnea și-a ascuns și declarația de avere. De fapt a dat coduri tuturor angajaților, ca să nu mai știe nimeni care dintre ei este unul din familia Dragnea și cât câștigă. Ne-a crotaliat ca pe vaci, îmi spunea unul dintre medicii din instituție, care a fost și director! Vrea să se ascundă așa, dar nu e legal. De ce ascunde? Toată lumea cunoaște povestea cu nevasta și fiica! Cum mai sunt publice declarațiile de avere dacă nu știi ale cui sunt? Nu e penal?
Rămâne să stabilească ANI dacă este legal. În mod sigur și concediul medical este un fals! Verificați câte concedii medicale a avut acest Dragnea în ultimii 20 de ani, îmi spunea cineva din DSV când am făcut documentarea. Mă surprinde însă curajul medicului de familie de a da unui om sănătos liber pe banii statului! Nu știu cine este, dar mă surprinde cum a evaluat starea de … boală a unui bolnav … de context.
Nu știu dacă medicul care a făcut falsul este una dintre persoanele plimbate prin agenția de turism a soacrei domnului Dragnea, însă gestul de a-ți falsifica situația medicală pentru fi plătit ca un trântor fără să ai nimic grețos.
Am semnalizat organelor în drept ce se întâmplă în subordinea lui Ciolacu, care a început ca premier cerând controale celor care dau și primesc concediu medical. Rămâne să vă comunic rezultatul și aștept în continuare amenințările golănești domnului Dragnea, care fuge de adevăr ca dracu de tămâie.
Violeta Moraru
Dragnea Adonis demonstreaza ca a beneficiat de sprijinul tatalui sau pentru a ajunge director la Directia de Sanatate Veterinara si ca nu a lucrat niciodata in lumea reala. Nu doar ca au aparut acuzatii referitoare la angajarea neamurilor sai, dar s-a dovedit ca se foloseste de metoda concediului medical pentru a evita momentele mai grele ale carierei sale si pentru a-si imbunatati stilul de viata familiei sale. Acest comportamet inconstient arata lipsa de respect fata de angajatii sai si fata de contribuabili. Nu este corect!