Polițiștii de ordine publică au sancționat contravențional o societate comercială cu amendă în valoare de 10.000 de lei și au confiscat aproximativ 8 m.c. lemn de foc. Polițiști din cadrul Biroului de Combatere a Delictelor Silvice de la Serviciul de Ordine Publică Buzău au continuat acţiunile de prevenire și combatere a activităţilor ilegale din domeniul silvic pe raza comunei Verneşti. Astfel, polițiștii au oprit pentru control un camion încărcat cu material lemnos, la volanul căruia se afla un bărbat de 50 de ani.
Cu ocazia solicitării documentelor ce trebuie să însoţească încărcătura, poliţiştii au constatat că bărbatul nu are niciun document legal care să ateste provenienţa materialului lemnos, precizând că lemnul a fost achiziţionat de la o societate de profil, în cursul aceleiaşi zile. În urma verificărilor efectuate la societatea în cauză s-a stabilit că aceasta nu a evidenţiat expedierea materialului lemnos în documentele specifice, fapt pentru care s-a luat măsura sancţionării contravenţionale cu amendă în valoare de 10.000 de lei conform Legii nr.171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice.
Totodată, materialul lemnos a fost confiscat şi predat reprezentanţilor Ocolului Silvic Buzău.
Reamintim faptul că expedierea, transportul, primirea, depozitarea materialelor lemnoase fără avize de însoțire a materialelor lemnoase sau cu avize de însoțire din care nu rezultă proveniența legală, așa cum sunt prevăzute de normele referitoare la proveniența, circulația și comercializarea materialelor lemnoase, la regimul spațiilor de depozitare a materialelor lemnoase și al instalațiilor de prelucrat lemn rotund, constituie contravenții silvice și se sancționează cu amendă de la 5.000 lei până la 10.000 lei și confiscarea materialelor lemnoase.