Internațional

O OBRĂZNICIE

Ambasada Ucrainei în România, (împreună cu Uniunea Ucrainenilor din România) s-au adresat primarului general al Capitalei, Nicușor Dan, cu rugămintea de a se alătura altor capitale europene și de a examina posibilitatea redenumirii unei părți a Șoselei Pavel D. Kiseleff ( pe care se află Ambasada Federației Ruse în România), în „Șoseaua Ucraina”. Un asemenea act ar reprezenta (în viziunea părții ucrainene) un gest de solidaritate extrem de important al României față de poporul ucrainean, supus agresiunii Rusiei putiniste. (Se știe că Vladimir Putin consideră că Ucraina este un stat artificial, iar ucrainenii ar fi în fapt -tot ruși. ). Nu m-ar mira ca partea română să cedeze, pentru că românii pot fi (adesea) cutremurător de blegi. Pe scurt: solicitarea Ucrainei mi se pare exagerată, reprezentând o formă de imixtiune neadmisă în ceea ce s-ar numi- memoria istorică românească. Pentru lămurirea părții ucrainene: Pavel D.Kiseleff (Pavel Kiseliov- mai corect) a trăit în perioada 1788-1872 și a rămas în istorie ca o figură luminoasă de reformator rus. Om de arme, administrator, diplomat înzestrat, a fost guvernatorul Moldovei și Țării Românești în perioada 1829-1834, adică în intervalul de timp corespunzător ocupației militare a acestora, de către trupele Imperiului Rus. A avut un rol esențial în coordonarea comisiei care a conceput Regulamentele Organice (1831 și 1832)- acestea reprezentând, în fond- primele Constituții din spațiul românesc (evident- înțelese în sensul contextului politico-istoric de atunci). Când a plecat înapoi în Rusia, boierimea din cele două Principate l-a regretat profund, păstrându-i o amintire frumoasă, pe deplin meritată. Kiseleff a fost și ambasadorul Imperiului Rus în Franța (în perioada 1856-1862), calitate în care a susținut unirea Moldovei cu Țara Românească, rămânând până la sfârșitul vieții sale un prieten al românilor. De aceea numele său a fost dat ulterior, cunoscutei șosele bucureștene. Semnificativ este faptul că nici măcar în perioada 22 iunie 1941-23 august 1944 (când România s-a aflat în război cu URSS) nu s-a pus problema schimbării denumirii sale. Ideea a venit însă acum, cu motivația invocată de către Ambasada Ucrainei. Gestul nu e doar o gafă, ci- și o formă de desconsiderare profundă a României. Pentru că tu treci printr-o tragedie, ar trebui ca toți ceilalți să-ți îndeplinească orbește dorințele, în numele unei solidarități prost înțelese. Și nu e doar atât: acolo unde sunt în loc de bărbați politici patrioți- un șir de momâi, apare logică încercarea unora de a forța nota la extrem. Eu îți dau un deget, iar tu îmi vrei întreaga mână. În consecință- o solicitare absurdă, căreia primăria generală a Bucureștilor nu ar trebui să-i dea curs. Dar, cine știe….

Cristian Sandache, Facebook



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *