Național

Ultimul drum al părintelui Tănasasche

Programul slujbelor religioase la Biserica Sfântul Ilie Grant pentru următoarele trei zile, pe perioada priveghiului pentru părintele Atanasie-Tănăsache Costea, va fi următorul:

Miercuri 12 iulie
15:00 – depunerea sicriului în pronaosul Bisericii
20:00 – citirea Stâlpilor

Joi 13 iulie
07:00 – Utrenia și Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan Gură-de-Aur
20:00 – citirea Stâlpilor

Vineri 14 iulie
08:00 – Utrenia și Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan Gură-de-Aur
11:00 – Slujba Înmormântării

Părintele va fi înmormântat în cimitirul parohiei Militari 1.

*

Pentru cei doritori să-și ia rămas bun de la Părinte, pe tot parcursul celor trei zile biserica va fi deschisă permanent și se va citi Psaltirea neîntrerupt (cu excepția slujbelor religioase).

În urma convorbirii telefonice cu Părintele Gheorghe Costea vă pot spune, în mare, următoarele detalii, legate de funeraliile Părintelui Profesor Tănăsache Atanasie Costea:
Trupul neînsufleţit al Părintelui Profesor Tănăsache se află la IML Buzău, urmând ca în cursul zilei de mâine să fie încredinţat familiei şi depus la Biserica Sfântul Ilie Grant mâine seară (Miercuri, 12 iulie 2023).
În cursul zilei de joi va fi o zi întreagă în care ne putem reculege la catafalc şi înălţa ruga noastră pentru sufletul Părintelui Profesor.
Având în vedere că sicriul va fi sigilat, deoarece impactul a fost devastator, ni-l vom aminti pe Părintele Tănăsache aşa cum l-am cunoscut, iar datorită zilelor toride care se anunţă este posibil ca slujba de prohodire să aibă loc Vineri, 14 iulie 2023, la Biserica Sfântul Ilie Grant, iar înmormântarea la Cimitirul Parohiei Militari 1.

Pr. Prof. Radu Mureșan

*

Părintele Tănasache a fost un om bun, cu suflet curat. Își părăsește soția și cei șase băieți în mod brusc, ca urmare a unui accident teribil. Avea doar 66  ani și era de origine din Pechea, Galați

Accidentul de mașină a fost extrem de grav. Venea de la Piatra Neamț spre București și pe la Cotorca, în județul Buzău, a intrat sub o cisternă. Motivul producerii accidentului nu se cunoaște, însă a fost atât de violent, încât telefonul mobili i-a ajuns pe la motor, iar chipul părintelui a fost complet desfigurat.

Chipul a fost primul care m-a impresionat când l-am văzut pria dată. Brunet, cu ochii albaștri, cu o barbă arhaică, dădea impresia unei prezențe venite din altă lume, acolo, în centrul Bucureștiului, unde era Facultatea de Teologie.

Era spiritual al Facultății de Teologie și un bun duhovnic. Era un om cuminte și foarte devotat slujirii. Locuia pe atunci la casa parohială din fața paraclisului facultății.

Nu am participat prea des la slujbele pe care le oficia, pentru că eu însumi am devenit preot de pe vremea când eram încă student, însă l-am perceput ca pe un om curat la suflet. Așa a fost și așa a rămas până la sfârșit.

Dumnezeu să-i dea pace în Ceruri și să-i întărească familia.

Paul Negoiță

https://paulnegoita.ro/2023/07/12/ultimul-drum-al-parintelui-tanasasche/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *