În ziua de 25 noiembrie va fi sfințită Catedrala Națională. Tenacitatea Patriarhului Daniel a făcut posibil ca, la 100 de ani de la Marea Unire, România să aibă un eveniment major, prin care să marcheze momentul. Drumul construirii simbolicului edificiu religios este unul lung și va continua. Actul de inaugurare a monumentalului edificiu poate constitui un prilej în urma căruia interesul donatorilor poate scădea, având în vedere faptul că se creează impresia terminării lucrării. Ei bine, un astfel de calcul nici măcar nu a fost luat în seamă. România și românii merită să primească un dar simbol. Au dovedit că nu sunt atât de săraci încât să nu-și permită, ca la 100 de ani de la marele eveniment al Unirii, să nu-și dăruiască, lor și urmașilor lor, un semn al vremurilor prin care trec.
Catedrala Națională este unul dintre edificiile hulite de către destule guri bogate. Cum noi,românii, ne-am dobândit obiceiul de a ne demola singuri, calcule scrupulos-contabile sunt ținute cu precizie uneori. Alteori, realitatea este gonflată, astfel, încât, chiar și anumiți creștini practicanți au fost manipulați de ideea că ar fi o investiție inutilă, iar nevoia românilor ar fi doar aceea de a avea spitale și școli.
Nimeni nu neagă necesitatea spitalelor sau a școlilor. Nimeni…cu toate că nu lipsa zidurilor spitalicești sau școlare este acută, ci ceea ce se petrece uneori pe acolo. Dar ce vină are Patriarhul? Ce vină are Biserica? Unde se plătesc asigurările sociale de sănătate? Care este agenda misionară a Bisericii și care este treaba statului? Cum se cheltuiesc banii în sistemul sanitar….și ar mai fi destule întrebări…
Categoric, nu este vina Bisericii că își face treaba. Nu este vina celor care au contribuit că și-au dorit acest impunător edificiu. Nu este vina Patriarhului Daniel că a răzbătut printre mizeriile veacului și face istorie, în timp ce politicienii, cei care prin menirea lor trebuie să scrie istorie, nu se ridică la nivelul hărăzit lor de popor.
Cum s-au pregătit politicienii pentru centenar? Cât de apropiați valoric sunt de cei care au reușit să unească românii în anul 1918? Ce act sau fapt simbolic lasă în urma?
Din păcate nu lasă nimic. Momentul a fost ratat. Gâlceavă, mediocritate, impostură. 2018 este anul emigrației masive a românilor din țara lor. Un an care nu mai spune nimic fabulos. În afară de cei care contestă vehement singurul eveniment major – ridicarea Catedralei Naționale –, există o Românie tăcută, a bunului-simț, tristă că în an centenar trece prin mari mizerii morale. Mai ales lor le este dăruită Catedrala.
Finlanda își întâmpina sărbătoarea centenară cu o mare bibliotecă. De ce România nu o întâmpina și cu un edificiu laic, precum un spital? Dacă nu se făcea catedrala am fi inaugurat un spital? Sau o școală? Nu. Am fi fost mai săraci. Politicienii ar fi irosit fondurile publice ca și până acum. Dacă rămâneau bisericile pe seama politicienilor nu am fi avut nici biserici. Cine știe prin ce pitici de grădină, de pe meleaguri străine, zăceau banii românilor pentru biserici?!
A făcut cineva un calcul câți bani s-au cheltuit de la centru până în ultimul sat, pentru centenar? Nu. Fiți siguri că banii destinați catedralei sunt niște biete sume față de cheltuielile generale prilejuite de eveniment.
Dacă exista logică politică și simbolică politicienii le-ar fi putut dărui românilor un spital centenar sau poate o salbă de școli. Dar le-au dat numai frustrări și prilejuri să se măcelărească între ei, fiind pro sau contra unui edificiu spiritual, născut din cele mai bune intenții. Replica laică nu există, iar Biserica este blamată că lasă ceva în urmă.
Ar fi bine dacă cei ce contestă Catedrala Națională și implicarea totală a Patriarhului Daniel ar lua un exemplu de dăruire în slujba unui ideal; și de implicare totală. Chiar și sub raportul eficienței administrative oamenii Bisericii au dat un exemplu. Deci, avem o Catedrală Centenară, nu avem un spital. E adevărat. La fel de adevărat este că nu din vina Patriarhului, sau a Catedralei nu avem spital, ci din cauzau…neputinței sau…ne-credinței celor care ar fi trebuit să facă spitale. Să ne bucurăm pentru Catedrală și să sperăm că și alte edificii vor înnobila trecerea românilor prin timp.
Paul Iulius Negoiță