Local

Proba de matematică a concursului școlar Comper 2019, etapa I, a fost amânată pentru 28 ianuarie

Organizatorii au anunțat că testarea la disciplina matematică, etapa I, va avea loc în data de 28 ianuarie 2019, conform Calendarului Concursurilor Nationale școlare fără finanțare M.E.N. aprobat prin OMEN nr. 3016/09.01.2019.Cadrele didactice au fost notificați prin email de această schimbare.
Concursul Național școlar Comper este cel mai mare concurs școlar fără taxă de participare. Prima probă de anul acesta, la limba română, a avut loc săptămâna trecuta,pe 18 ianuarie 2019.
Prin urmare, proba a doua a concursului Comper, cea de matematică va avea loc pe 28 ianuarie. Participanți la concursul Comper 2019 sunt elevi din clasa pregătitoare și clasele I-VIII din unitățile de învățământ preuniversitar de stat și private din țară, din mediul urban și rural și din alte țări în care se predă în limba română.
În cadrul Concursului Comper elevii completează o fișă de activități integrate (inter- și transdisciplinare), cu 9 itemi formulați în așa fel încât să corespundă din punct de vedere al curriculum-ului clasei pregatitoare, precum și nivelului de programă corespunzator fiecărui semestru.
 
Calendarul concursului Comper 2019:
Etapa I:
 
Limba și literatura română: 18 IANUARIE 2019
Matematica: 28 IANUARIE 2019
 
Etapa a II-a:
 
Limba și literatura română: 15 MARTIE 2019
Matematica: 22 MARTIE 2019
 
Etapa Națională (scris – doar clasele I-VIII):
 
Limba și literatura română: 24 MAI 2019
Matematica: 31 MAI 2019

Comper este un concurs creat și dezvoltat de Fundația pentru Științe și Arte Paralela 45 în anul 2010. În prezent, concursul este organizat de Editura Cartea Româneasca.
Potrivit organizatorilor, la ediția Comper 2019 s-au înscris în jur de un milion de elevi din 4.999 de scoli.

www.portalinvatamant.ro

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *