Local

”Prietenul meu, polițistul” – Activitate de nota 10 cu preșcolarii de la Grădinița ”Boboceii” din Micro III

Poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău – Compartimentul Analiza şi Prevenirea Criminalităţii şi de la Serviciul Rutier au desfăşurat joi, 16 mai a.c., o activitate preventivă la Grădiniţa „Bobocei” din Micro III din municipiul Buzău. Peste 30 de preșcolari de grupă mare, însoțiți de cadrele didactice, au luat parte la această acțiune. Mesajele de a nu deveni victime ale infracţiunilor de furt şi ale accidentelor de circulaţie nu puteau fi mai bine exprimate decât prin joc, îndrumări, atenţionări şi povestiri prinse într-un joc denumit sugestiv „Așa da! Așa nu!”.
De asemenea, preșcolarilor le-au fost făcute recomandări preventive referitor la mersul cu bicicletă, cu rolele, precum și la comportamentul pe care trebuie să îl aibă în mijloacele de transport și la locul de joacă.
Cei mici au fost receptivi şi şi-au însuşit cu uşurinţă recomandările transmise de poliţişti, dovadă fiind şi întrebările pe care le-au adresat oaspeţilor în uniformă, a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Buzău. 
Potrivit aceleași surse, acţiunea a făcut parte din seria activităţilor desfăşurate de poliţişti în cadrul proiectului Prietenul meu, polițistul”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *