În cea de-a doua zi din “Săptămâna prevenirii criminalităţii”, poliţişti din cadrul Compartimentului Analiza şi Prevenirea Criminalităţii şi din cadrul Serviciului de Ordine Publică de la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Buzău, împreună cu reprezentanţi ai Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi pentru Protecţia Copilului Buzău s-au întâlnit cu asistenți sociali comunitari de la mai multe administraţii publice locale din judeţ. Aproximativ 50 de asistenți sociali au participat la aceste activități.
Scopul principal al oamenilor legii a fost acela de a forma lideri de opinie, care ar putea transmite membrilor comunităţii prevederile legale în domeniul violenţei domestice cu accent pe tema ordinului de protecție provizoriu.
Totodată, reprezentanţii D.G.A.S.P.C. au reamintit toate serviciile de specialitate de care pot beneficia victimele violenţei domestice.
În aceeași zi, poliţiştii de ordine publică de la Poliţia Municipiului Rm. Sărat s-au întâlnit cu reprezentanţii şi beneficiarii serviciilor Centrului pentru Prevenirea Violenţei în Familie din Râmnicu Sărat. În cadrul discuţiilor au fost abordate aspecte referitoare la prevenirea violenţei în familie cu prelucrarea condiţiilor legale pentru emiterea ordinelor de protecţie şi a ordinelor de protecţie provizorie în baza Legii nr.217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei domestice.