Există momente în istorie în care marile imperii nu se prăbușesc printr-o lovitură decisivă din exterior, ci prin acumularea lentă a propriilor contradicții. Rusia pare să se apropie de un asemenea punct critic, deși discursul oficial face tot posibilul să mascheze realitatea printr-o propagandă agresivă și triumfalistă.
O economie care trăiește pe datorie
Dincolo de retorica despre „reziliență” și „suveranitate economică”, economia rusă funcționează tot mai evident pe bază de improvizație financiară. Statul aspiră resursele propriei populații prin dobânzi uriașe, mascând dezechilibrele structurale printr-o contabilitate creativă. Dobânda medie, care a ajuns la aproximativ 15,5%, față de puțin peste 3% înainte de invazia Ucrainei, nu este un semn de forță, ci de disperare.
Acest mecanism seamănă tot mai mult cu un sistem piramidal: statul se finanțează prin sacrificarea economiilor cetățenilor, pentru a susține cheltuieli militare enorme care nu produc valoare reală. Iar orice schemă de acest tip se prăbușește inevitabil.
Un exemplu elocvent este compania națională de căi ferate (RJD), cu datorii ce depășesc 50 de miliarde de dolari. Băncile care au finanțat-o vor pierde, aproape sigur, o mare parte din bani. Dar banii băncilor nu sunt abstracți: ei provin din depozitele populației.
Riscul social: ce se întâmplă când statul nu mai plătește?
Întrebările incomode sunt tot mai greu de evitat. Cum vor reacționa sutele de mii de angajați ai companiilor de stat când salariile vor întârzia sau vor înceta? Cum vor reacționa oamenii când vor dori să-și retragă economiile, iar băncile nu vor mai putea onora cererile? Istoria ne arată că astfel de momente declanșează panică, nu loialitate.
La acestea se adaugă o problemă și mai delicată: întoarcerea de pe front a unor sute de mii de soldați, mulți dintre ei obișnuiți cu violența, unii cu antecedente penale, atrași de bonusuri financiare care nu vor putea fi susținute pe termen lung. Ce se întâmplă când aceste stimulente dispar?
Eșecul militar și paradoxul strategic
Din punct de vedere militar, obiectivele inițiale ale Kremlinului au eșuat lamentabil. Rusia a dorit o Ucraină dezorientată și a creat una dintre cele mai motivate și bine susținute armate din lume. A dorit o Uniune Europeană paralizată de frică și a obținut coeziune, reînarmare și voință politică. A dorit slăbirea NATO și a primit exact contrariul: o alianță revitalizată, întărită inclusiv prin aderarea Finlandei și Suediei – un scenariu de neconceput înainte de 2022.
Câștigurile teritoriale sunt minore și obținute cu prețul unor pierderi umane și materiale halucinante. Istoria Primului Război Mondial ar trebui să fie un avertisment suficient: marile armate se pot prăbuși nu în momentul înfrângerii, ci în clipa în care sistemul din spate nu le mai poate susține.
Un scenariu ignorat: prăbușirea bruscă
Poate cel mai îngrijorător aspect este lipsa unei dezbateri reale despre un scenariu deloc imposibil: o prăbușire rapidă a Rusiei, cu tot haosul intern pe care l-ar genera. Problemele economice și militare nu mai sunt latente; ele sunt active și cumulative.
Propaganda poate amâna momentul adevărului, dar nu îl poate anula. Iar când realitatea va deveni imposibil de ascuns, șocul va fi cu atât mai violent.
Istoria nu iartă imperiile care confundă frica cu respectul și propaganda cu realitatea. Rusia pare să se apropie periculos de acest prag.
A.T.N