Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Buzău a anunță că, la această dată, 17 decembrie a.c., Pesta Porcină Africană (PPA) evoluează în 2 localități din județ, respectiv Beceni și Amara, cu un număr de 4 focare, dintre care 3 în exploatații nonprofesionale și un caz la mistreț.
În data de 14.12.2018, în cele două exploatații nonprofesionale din localitatea Amara, comuna Balta Albă, au fost introduși porci santinelă, care vor fi cazați pentru o perioadă de cel puțin 45 de zile, mai exact până pe data de 29.01.2019, ulterior urmând a fi recoltate probe de sânge pentru depistarea prezenţei anticorpilor, în conformitate cu prevederile manualului de diagnostic.
”Nici un porc nu poate părăsi exploataţia înainte de cunoaşterea rezultatelor negative ale examenelor serologice. În cazul în care nici unul dintre porci nu a produs anticorpi contra virusului Pestei Porcine Africane, se poate realiza repopularea completă a exploatațiilor mentionate mai sus și respectiv vor fi ridicate toate restricțiile sanitar veterinare”, se arată în comunicatul D.S.V.S.A. Buzău.
De menționat că, până la această dată, doi proprietari din județ au fost despăgibiți, valoarea totală a plăților fiind de 3.300 de lei. În total, la nivelul județului au fost eliminați șase porci afectați de boală.