Pierre Arditi, unul dintre cei mai eminenți actori ai scenei teatrale franceze, s-a destăinuit într-un interviu exclusiv acordat Le Figaro Magazine. Cu ocazia lansării biografiei sale Né pour jouer (Născut pentru a juca), scrisă de Nathalie Simon, actorul vorbește despre parcursul său, viziunea sa asupra lumii și despre neliniștile pe care le simte față de evoluțiile societale actuale.
Un actor pasionat și implicat
Pierre Arditi nu este doar un actor. Se definește drept un „actor de companie”, un om de teatru devotat, cu tot ce presupune acest lucru în termeni de disciplină și pasiune. Când vorbește despre meseria sa, o face cu o sinceritate rar întâlnită: „A fi actor este o muncă, dar recompensa este atât de mare când ajungi să atingi acel altcineva care nu este decât tu, încât uiți că ai transpirat”, mărturisește el în cadrul interviului.
Această reflecție rezumă esența muncii lui Pierre Arditi: o căutare neîncetată a „altui” sine, a autenticității, care, potrivit lui, face fiecare reprezentație o experiență unică, în ciuda eforturilor fizice și emoționale pe care le implică. La 74 de ani, Arditi continuă să urce pe scenă cu o energie admirabilă, iar cariera sa rămâne marcată de o mare fidelitate față de textele clasice și contemporane.
Biografia Né pour jouer: un portret intim
Cartea Nathalie Simon, Né pour jouer, este mai mult decât o simplă biografie. Ea conturează un portret complet și emoționant al omului și artistului. Prin intermediul unor interviuri aprofundate cu Arditi și a mărturiilor celor apropiați, autoarea explorează multiplele fațete ale personalității sale. De la copilăria sa și începuturile în teatru, până la succesul său și momentele de îndoială, lucrarea ajută cititorul să înțeleagă rădăcinile acestui om pasionat, atât de cunoscut ca actor, cât și ca un gânditor angajat.
Loin de a fi o figură deconectată de realitatea contemporană, Arditi abordează subiecte personale și intime, vorbind despre locul artei în societatea modernă și despre preocupările sale față de anumite schimbări culturale și sociale.
O viziune critică asupra lumii moderne
În cadrul acestui interviu, Pierre Arditi nu ezită să își exprime îngrijorările legate de evoluția societății. „Wokismul mă enervează”, spune el fără ocoluri, respingând ceea ce consideră a fi o derivă ideologică. Potrivit lui, aceste mișcări moderne tind să impună o gândire unică, restricționând diversitatea opiniilor și a exprimării. Arditi subliniază că libertatea de a gândi și de a te exprima fără constrângeri este esențială, iar el se arată profund deranjat de ceea ce consideră a fi o cenzură mascată.
Mergând mai departe cu critica, el abordează și subiectul scrierii inclusive, pe care o numește fără ocolișuri „o prostie”. Pentru actor, această practică contravine fluidității limbii franceze și dăunează clarității discursului. El deplânge faptul că idei sau demersuri pe care le consideră fără sens se impun în dezbaterea publică, reducând, după părerea sa, bogăția limbajului la artificii inutile.
Un viitor plin de proiecte
În ciuda criticilor și a deziluziilor față de lumea contemporană, Pierre Arditi rămâne un om cu multe proiecte. La câteva zile după acest interviu, el se pregătește să revină pe scenele Teatrului Hébertot, unde va juca în Le Prix de Cyril Gely, piesă pe care a fost nevoit să o amâne din cauza unor probleme de sănătate. Arditi pare mai hotărât ca niciodată să reînvie rolul, alături de Ludmila Mikael, iar revenirea pe scenă este un moment așteptat cu nerăbdare.
În paralel, Arditi vorbește despre alte proiecte interesante: un posibil rol în Le Père, de Florian Zeller, și finalizarea unui proiect personal, un „récit” în care își va explora și mai adânc viața și gândurile.
Așadar
Pierre Arditi rămâne un actor de o adâncă profunzime, ale cărui cariere a traversat decenii întregi. Fiu al teatrului francez, el continuă să se implice în proiecte artistice ambițioase, păstrându-și în același timp fidelitatea față de propriile convingeri. Criticile sale la adresa wokismului și a scrierii inclusive reflectă o viziune asupra lumii care nu lasă pe nimeni indiferent, dar care, departe de a fi amară, este purtată de o pasiune neschimbată pentru artă și libertatea de exprimare. Pentru Arditi, teatrul rămâne un loc al adevărului și al emoției, un loc în care omul se regăsește în toată complexitatea sa.