Local

 Pasta şi periuţa de dinţi pentru copii

 Periuţa şi pasta de dinţi pentru copii sunt foarte importante pentru igiena şi sănătatea orală a piticului. Până la 2 ani, medicii recomandă ca dinţişorii copilului să fie periaţi doar cu o periuţă moale specific vârstei, înmuiată în apă.                 Pe piaţă există o gamă variată de pastă de dinţi şi periute, atât manuale cât şi electrice, specifice fiecărei vârste.  Înainte de a cumpăra aceste produse, părintele împreună cu copilul ar trebui să facă o vizită la medicul stomatolog. Astfel, copilul se familiarizează cu noţiunea de cabinet stomatologic. În timpul acestor vizite, prichindelul, pe lângă controlul stomatologic, va avea parte şi de o lecţie despre igiena orală. Întrebările frecvente, adresate dentistului de către părinţi, sunt referitoare la ce pasta de dinţi şi ce tip de periuţă pentru copii trebuie să folosim.

Ce este şi cum alegem periuţa de dinţi

Periuţa de dinţi este un obiect care serveşte la curăţarea şi îngrijirea dinţilor. Periuţele de dinţi au diferite mărimi şi forme, pot avea perii mai tari sau mai moi.       

Când alegem periuţa de dinţi pentru copii, trebuie să ne gândim la o periuţă pe care o va folosi cu regularitate, şi care va fi schimbată la un interval de 2-3 luni.

 Pe piaţa comercială există o gamă variată de periuţe de dinţi manuale şi electrice pentru copii, colorate şi imprimate cu personaje din desene animale, periuţe de dinţi muzicale, care îl vor ajuta pe micuţ să se spele cu răbdare, mai mult timp.

Cu toate aceastea, indicat ar fi achiziţionarea  unei periuţe de dinţi, manuală sau electrică, care este aprobată de Asociaţia Medicilor Stomatologi (acest lucru este scris pe ambalajul produsului). Şi atunci este important să verificăm dacă perii sunt bine prinşi şi nu se desprind (copilul poate să-I înghită), mânerul periuţei trebuie să fie solid, periuţa curăţă eficient toate spaţiile dintre dinţi şi reduce placa bacteriană fără a leza gingia. Pentru a nu afecta smalţul şi gingiile, periuţa de dinţi pentru copii trebuie să aibă perii moi şi flexibili.

 Cum alegem pasta de dinţi pentru copii?

 

Alegerea pastei de dinţi este o provocare pentru toate mămicile, având în vedere oferta generoasă de pe piaţă. Ca şi în cazul periuţei, pasta de dinţi este prezentată frumos, în ambalaje care mai de care colorate, cu dedicaţie pentru copii. Aromele sunt diverse, create special pentru a-i aminti copilului de fructele preferate. Din păcate aceste arome le fac mai uşor de înghiţit şi sunt periculoase pentru stomacelul copilului mic.

Iată ce trebuie să ştim atunci când alegem o pastă de dinţi pentru copii:

lipsa fluorului poate duce la carii dentare.

  • prea mult fluor în pasta de dinţi poate provoca fluroza (decolorarea permanentă a dinţilor, apariţia unor pete maro pe dinţi).
  •  înghiţirea repetată a pastei de dinţi cu fluor poate provoca afecţiuni ale stomacului. pasta de dinţi pentru copii ar trebui să aibă un conţinut de fluor mai mic de 600ppm.
  • pasta de dinţi care conţine sulfat de sodium lauryl poate provoca afte.(sulfatul de sodium lauryl este de fapt un detergent, extras din nucă de cocos, acest fruct fiind chiar el unul iritant pentru cavitatea bucală, favorizând apariţia aftelor) .
  • asigură-te că pasta de dinţi aleasă pentru copilul tău conţine numai substanţe abrazive uşoare pentru a nu-i rănii gingia.
  • atenţie la gust. Cele mai multe produse au arome de fructe sau de gumă de mestecat. Unele arome ar putea fi foarte puternice astfel încât copilul să refuze spălatul pe dinţi.
  • pe piaţă există pastă de dinţi dedicată vârstei exacte a copilului (pastă de dinţi pentru vârsta de 2 ani, pastă de dinţi pentru 6+, etc.)
  • deoarece pe piaţă există pastă de dinţi îmbogăţită cu calciu, minerale, părinţii ar trebui să ceară sfatul dentistului care le va spune dacă dinţii copilului lor au nevoie de fluor, calciu etc.
  •  De reţinut!!Orice periuţă şi pastă de dinţi aţi alege pentru copilul dumneavoastră, recomandarea specialiştilor în igiena dentară este importantă. Copilul trebuie să se spele de două ori pe zi, dimineaţa şi seara, obicei desprins de la o vârstă mică.

Pentru a avea o igienă orală desăvârşită şi pentru un zâmbet frumos, copilul are nevoie de o periuţă şi de o pasta de dinţi corespunzătoare.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *