Ceea ce se întâmplă la Buzău e halucinant. Constantin Toma face prostii, dar vina aparține celui care a sesizat că s-a fraudat. Mai este puțin să se scrie că domnul Eduard Pistol a fost hărțuit de câteva doamne din Primăria Buzău ( știți istoria, că s-au publicat documente).
La Buzău adevărul este o bagatelă. Doctorul este vinovat că-i pacientul bolnav. Bărbatul Toma e mereu victima răilor care nu stau cu ambii ochi închiși când le comite.
La Buzău se încearcă o manipulare ordinară, care să scoată vinovat pe oricine altcineva decât pe cel vinovat, Toma, omul care pentru interese proprii a blocat Buzăul. Dar, mereu, alții sunt vinovați, după cum deja știm cu toții!
Te ia greața de un asemenea comportament. Nu știi dacă e reacție la disperare sau lipsă totală de respect pentru cetățenii care pentru Toma și ai lui par imbecilii creduli, incapabili să cearnă adevărul de minciuna tomistă.
Nu, nu e vinovat altcineva decât acest primat infatuat și agresiv. Nu e dosar politic, ci pur si simplu rezultatul unor acțiuni pe care domnul consilier Florescu le-a semnalat public mai de mult. Schemele de lucru au fost devoalate demult, se cunosc, de aceea nici nu contează cine a fost cel care are a strigat: Buzăul e bolnav!
S-a băgat sub cât cât s-a băgat, dar când se face un munte de mizerie, când fierbe puroiul în rană, explodează. Așa s-a întâmplat, iar cine a făcut sesizarea doar a constatat, a lucrat cu materialul clientului și a răspuns unui opinii generale.
Pe de altă parte, comunitatea responsabilă a avut răspuns ferm. A prins curaj. Oamenii curați din Primărie au prins curaj! Buzoienii au realizat că tăcerea înseamnă faliment.
Va veni ziua când toți cei afectați economic for pune cifrele pe hârtie și-i vor cere bani. Îi vor cere lui Constantin Toma și celor care au votat nebuniile lui, nu Primăriei, să plătească tot cetățenii, așa cum s-a întâmplat în cazul polițiștilor locali și ai transportatorilor unde plătim toți și nu Toma, cum era firesc, pentru că nu noi, buzoienii, am dublat cheltuielile întrerupând ilegal contracte de muncă și de prestări servicii.
Buzăul nu se dezvoltă pe falimente și pe acțiunile ilegale ale Primarului, iar acum este un oraș în care se vorbește doar despre falimente. Faliment pe Transilvaniei, faliment în Centru, faliment în Zona Industrială și în maximum doi ani faliment și pe Unirii.
Totuși, bogăție la marile lanțuri de retail, care după cum ați văzut nici măcar responsabilitatea locurilor de muncă pentru buzoieni nu și-o mai asumă. Introduc tehnologia.
Pe de altă parte, impozitele noastre s-au dus să repare abuzul lui Toma față de firme și oameni, care au câștigat in instanță procese, iar Primăria nu a recuperat banii de la cel vinovat, de la Primar: Era culmea să așteptăm de la Eduard Pistol așa ceva. Credeți că-i mai lua Toma apărarea acum?!
Dacă primarul era demn se autosuspenda imediat ce s-au blocat banii europeni. Oricum nu mai e credibil în fața instituțiilor care finanțează. Dar de unde atâta demnitate! Dacă avea nițeluș obraz, își cerea iertare pentru ce a făcut și lăsa pe altcineva să facă reparațiile necesare. Dar de unde atâta pretenții din partea noastră?!
A sărit cu manipularea: altul e hoțul, cel care a reclamat hoția! Halucinant!
Mâine, poimâine mai are să spună că nici creșterea impozitelor nu-i aparține: a luat un dușman al buzoienilor pixul și le-a mai pus zerouri! Sau ….prețul cât cinci pâinii al parcării e tot meșteșugul dușmanilor politici.
Dacă stau bine și mă gândesc, nici Compania de Apă nu a mutat-o la Hotel și nici prețul nu a mai crescut! Evident, că Toma a mințit în ambele cazuri și mai că tot ceea ce a spus Tescaru despre interesul personal al lui Toma pentru a-și asigura piață sigură pentru filtrele de apă capătă noimă.
Halucinant acest fost tovarăș, actualmente primar. Manipulare rusească, mișcare de angrenaj rusesc, iar vinovăția o poartă mereu aginturile.
Oare de ce nu așteptăm un deznodământ oficial și apoi să denigrăm ? 🤔Momentan nu știm decât, că este un dosar la dna în care se efectuează cercetări asupra unei,, fapte,, și nu asupra unei persoane dar se pare că sunt unii care știu deja vinovatul. 😡Să fie manipulare ? 🤔