Local

Expoziție de artă vizuală semnată de gălățeanca Monica Turcu, unul din cei mai buni pictori ai lumii, la Centrul Cultural ”Alexandru Marghiloman”

Centrul Cultural „Alexandru Marghiloman invită buzoienii să vizioneze expoziția de artă vizuală semnată MONICA TURCU. Expoziția este deschisă până în data de 7 ianuarie 2019.
” Lucrările fac parte dintr-un proiect numit “PhotoPaint”, început în timpul Master-ului. Ceea ce eu am propus prin acest proiect a fost redarea unei realități uitate sau chiar neobservate, găsite la îndemâna oricui în simplele fotografii din albume aruncate prin sertare, fotografii care, din păcate, acum, se mai găsesc doar prin casele părinților. În contextul actual, când fotografia clasică, pe hârtie, nu mai este „la modă”, când fotografiile circulă doar virtual, am vrut să scot la lumină banalul dintr-o fotografie simplă, să evidențiez detalii care ne scapă la o simplă privire și să atrag atenția asupra frumuseții unice a acestor fotografii, care din păcate se pierd. Instantanee, momente din viața cotidiană, figura extrem de expresivă a unei mame care și-a pierdut fiul, momente ale copilăriei lipsite de griji, expresivitatea oamenilor străzii, emoțiile primei întâlniri, etc. Detalii și fotografii pe care am încercat să le pun în lumină, prin intervenții picturale și nu numai. Cu ajutorul picturii, am încercat să pun în valoare exact imaginea surprinsă de fotograful amator și să amplasez acea fotografie în centrul de interes al lucrărilor. ” – MONICA TURCU, artist vizual
Monica Turcu este absolventă a Facultății de Arte Plastice, Decorative și Design,
Specializarea Arte Plastice (Pictură) “Universitatea Dunărea de Jos” din Galați, Licență – Facultatea de Arte Iași. Șef promoție,Monica Turcu este premiată anual cu Diploma de Excelență din partea Universității “Dunărea de Jos” Galați.
În anul 2014 Monica Turcu a fost selectată, alături de alţi nouă artişti plastici din toată lumea, ca finalistă a Premiilor Celeste de la Milano. Juriul de specialitate a celei de-a 16-a ediție a Concursului Internațional de Artă Contemporană, Celeste Prize 2014, Asab One, MILANO, Italia  a fost alcătuit din 15 curatori, directori de muzee şi critici de artă internaţionali.
 În perioada 2015-2017 participă la diverse expoziții de grup și colective, atât în țară cât și în străinătate. Dintre cele mai importante și recente participări fiind la ROMA ART WEEK 2017, Bienala Internațională de la Torino – 2017, Expoziția Colectivă Internațională de Ata Contemprana „Nothing But Art” – Roma 2017, precum și la Bienala Internațională de Artă “Meeting Point” Arad Biennial 2017, editia a VI-a.

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *