Local

Elevii Colegiul Național ”Mihai Eminescu”, participanți la dezbateri pe teme preventive

 

Peste 100 de elevi și cadre didactice de la Colegiul Național ”Mihai Eminescu” din municipiul Buzău au participat la o activitate preventiv-educativă întreprinsă de polițiști din cadrul Compartimentului Analiză şi Prevenirea Criminalităţii. În cadrul întâlnirii,  poliţiştii au urmărit conştientizarea elevilor asupra importanţei respectării regulilor de circulaţie, punându-se accent şi pe comportamentul ce trebuie adoptat în timpul deplasării pe drumurile publice, pentru a nu fi implicaţi în accidente de circulaţie. Totodată, s-au purtat discuții în ceea ce privește prevenirea infracţiunilor cu violenţă, a furturilor şi situaţiile periculoase în care ar putea fi implicaţi elevii. De asemenea, elevilor prezenți la discuții le-a fost atrasă atenţia referitor la consecinţele consumului de alcool, tutun şi substanţe periculoase asupra organismului.

În cadrul acestei activități, poliţiştii le-au prezentat celor prezenți câteva evenimente rutiere în care au fost implicaţi elevi de aceeaşi vârstă, accentuând cauzele care au provocat accidentele şi consecinţele acestora.


 


 


 


 

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *