“Fericiți făcătorii de pace că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema“, ne spune Însuși Fiul lui Dumnezeu devenit, astfel, frate cu cei care lucrează pacea! Ce frumoasă însoțire ne propune Domnul, El Însuși fiind Domnul păcii… Totul se învârte în jurul acestui cuvânt, al acestei stări, al acestei formule de agregare a speciei umane: pacea între oameni. Dar poate că nu numai despre acest lucru ne vorbește Mântuitorul, ci și despre alte feluri de pace, cum ar fi pacea lăuntrică. Despre cei care fac pace în inima lor, revărsând apoi belșugul peste ceilalți… Și vedem, în cele trei decenii de exprimare liberă, câți dintre cei care vorbesc în spațiul public au săvârșit, au îndemnat, au promovat pacea? Aproape nimeni, cu excepția Bisericii și a Regelui, care niciodată nu a învrăjbit poporul. A, ar mai fi și unii deținuți politici, adică cei care au suferit cel mai mult, și care îndeamnă la iertare și împăcare. Frumos, hristic exemplu de comportament!
În rest, toți cei care tulbură pacea caută, chipurile, adevărul! Culmea, strici pacea pentru a căuta un adevăr “al tău“ sau al unui mic grup, adevăr care poate fi subiectiv, parțial sau chiar toxic. Și atunci? Cu ce ne alegem? Sau urmăm sfatul părintelui Arsenie Papacioc, care zice: “În aceste vremuri tulburi, pacea e de patru ori mai valoroasă decât adevărul!“. Jos pălăria, părinte Arsenie!
Răzvan Bucuroiu
