Local

Cum a țepuit Bostan de la Opinia Statul cu 372000?!

Nu am cunoscut nici lumea politica și nici pe cea a presei pana de curând. Nu m-am gândit ca Buzăul zemuieste de atâta ticăloșie. Habar nu aveam cine e Bostan, Arghir, Burcea, Oprea și alții. Nici nu ma gândeam câte vieți de ploșnițe hrănim noi, oamenii care muncim.
Indivizi precum cei amintiți trăiesc din banii publici. Zilnic baga mâna in buzunarul buzoianului cinstit. Munca nu le place. Așa ca trăiesc din minciuna scrisă pe bani publici.

Un exemplu care nu mai merite prezentare este Călin Bostan, un individ care a mințit fără scrupule despre firma pe care o conduc. Aștept încă dovada celor spuse și dreptul la replica. Între timp l-am deferit organelor de cercetare și sper ca – așa mic cum este in grupul infracțional pe care-l slugareste – sa răspundă pentru mizeriile făcute .
Pana atunci însă trebuie sa știți ca Bostan e penal. A țepuit statul cu aproape 4 miliarde vechi. Mâine voi prezenta hotărârea care-l vizează, prin care este ținut sa plătească aproape 200 mii euro, pentru prostiile pe care le-a făcut.
Ca și in scris și in afaceri s-a dovedit un om de paie. L-au folosit și nici măcar nu l-au ajutat sa se apere cei care au deținut Opinia SA . Sau poate ca e singurul vinovat și acționarii lasă sa plătească vinovatul.
Deci, uite cine scrie despre noi. Un țepar al statului. Tocmai el care are ca principala îndeletnicire etica și apărarea bunurilor publice.
De acum voi urmări și eu soarta acestui falit, care deși încasează zilnic bani de la primarii și alte instituții ale statului a îngropat o firma și a țepuit statul cu aproape 4 miliarde vechi, adică pe noi, și firme private cu 198000, așa cum menționează hotărârea judecătorească incriminatoare.
Va urma!

Violeta Moraru

 

 

1 thought on “Cum a țepuit Bostan de la Opinia Statul cu 372000?!”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *