Editorial

Crima dintre ani

Citeam o știre extrem de urâtă: la Roma, mii de păsări au fost ucise de jocul cu artificii. Cumpăna dintre ani ani a fost cumpăna unor păsări nevinovate, care au crezut că cerul e doar al lor. Deși nu i-au deranjat pe pământeni, au căzut lovite ca o ploaie pe caldarâm. Au îndrăznit să zboare între ani.

Ce barbari suntem! Avem pretenția umanității, a ruperii cu trecutul și totuși ne jucăm barbar cu natura și, astfel, cu viețile noastre.

Din păcate, nu am înțeles nimic din pandemia. Nu am înțeles că natura s-a răzvrătit împotriva noastră și ne închide în casele pe care le-am zidit pe leșul ei.

Ne e frică de virus, ne e frică de vaccin, pentru că nu este un vaccin clasic, din culturi, ci cu ARN messenger, ceea ce nu este considerat nici măcar de întreaga lume medicală un beneficiu, pentru că infectarea este imposibilă, ci o formă de manipulare genetică. Suntem bolnavi de conspirații și de teama că oculta mondială ne închide în case, să ne extermine, sau că dorește să cam scape de noi, pentru că suntem prea mulți. Dar dacă suntem așa de mulți, de ce ne temem de cei puțini? De ce le facem jocul?

Nu știu cum e vaccinul și nu știu când se va terina această nebunie, însă, e clar, nu tratăm cauza, nu vrem să vedem de ce am ajuns aici.

Am ajuns aici din cauza lăcomiei. Distrugem mult. Distrugem natura. Facem prăpăd pentru că vrem să consumăm cât mai mult. Și, cu toate că ne hrănim cupiditatea cu cantități de tot felul, suntem tot mai săraci.

La nivel mondial, resursele naturale se concentrează în câteva mâini, în timp ce consumatorul îndestulat al zilelor noastre, pierde accesul pe zi ce trece la puținul pe care ar putea să-l aibă de la natură.

Evident, odată cu concentrarea resurselor,  omul devine din ce în ce mai inutil. Ba…e chiar costisitor, chiar distrugător, din ce în ce mai inutil. Sub acest aspect, avem de ce să ne temem pentru viitor. E groaznic să devii povară pentru o lume mică, în care cei cei ce dețin resursele naturale pot să-și construiască roboți, cu care să exploateze ceea ce au dobândit prin trădările noastre.

Probabil nu ne vom opri și nu-i vom opri. Mereu vom trata momentul nu și cauza. Azi ucidem irațional niște zburătoare, ieri am tăiat pădurile să punem niște betoane în care nu locuim, mâine ucidem peștii mării…

În primele rânduri din Biblie, la Geneză, este descris modul în ca care Dumnezeu a făcut lumea. Minunată zidire, chiar dacă unora li se pare învechită descrierea. Minunată lume ne-a lăsat Dumnezeu. Un eden în care noi am primit dreptul să trăim, să muncim, să ne hrănim, să-i dăm nume. Un rai pe care l-am primit în dar, nu în proprietate. Un loc în care Dumnezeu le-a făcut bune pe toate.

Vă mai amintiți ce frumos a despărțit Dumnezeu apele cele de sus de cele de jos și a pus în cele de jos peștii mării, iar pe cele de sus a lăsat păsările să le săgeteze?

Ei bine, peștii mării sunt exploatați mai rău decât pădurile. Milioane de oameni sunt dependenți de această resursă și o pierd în fiecare zi. Bătrânii pescari, pentru care peștele era prieten nu doar hrană, sunt alungați. Munca lor devine fie ineficientă, fie ilegală. Marile companii au contracte solide cu statele și pescuiesc cu cele mai invazive mijloace. Nu au milă, nu au prieteni. Singurul prieten este profitul cu orice chip.

Pe continente, ne hrănim cu oul făcut de o găină care nu se mișcă, nu cântă, nu trăiește. Ținută în cușcă dă trist tot ce poate, rapid și plin de cele mai perfide substanțe, în urma cărora, bolile precum cancerul, sunt doar o consecință firească.

De ce toate acestea? Pentru că vrem mult, din ce în ce mai mult. Aruncăm mult, din ce în ce mai mult.

Așa ucidem natura, iar natura iese din când în când de sub bocanc și ne mai aplică lecții.

Și cum parcă toate acestea nu ar fi de ajuns, suntem nu doar nesățioși în consum, ci și criminali în distracție. O fi frumoasă distracția cu artificii de la trecerea dintre ani, dar să distrugi pentru câteva clipe de feerie o lume nevinovată, e o mare ticăloșie.

Distrugem resursele de hrană, distrugem frumosul de pe cer. Dincolo de frumos, acele păsări au și ele rostul lor în lanțul trofic. Vom ajunge la tot mai multe soluții chimice prin care să curățăm ceea ce păsărelele făceau natural.

De ce? Pentru că am ajuns să ne permitem totul, să distrugem fără noimă o lume și apoi să ne lamentăm pentru ceea ce ni se întâmplă la nivel planetar.

https://paulnegoita.ro/2021/01/01/crima-dintre-ani/



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *