Cele două castele de apă amplasate în Parcul Crâng din municipiul Buzău vor fi transformate în acest an în obiective cu caracter turistic. Turnurile vor fi reabilitate complet, iar pe cel din beton va fi amenajat și un observator astronomic.
Cele două turnuri de apă – primul turn, din cărămidă, a fost construit la sfârşitul secolului al XlX-lea, iar cel de-al doilea în anul 1936, care au servit la alimentarea cu apă a buzoienilor, nu mai sunt folosite de câteva decenii.
Deocamdată proiectul se află în fază incipientă. În perioada următoare se va face o evaluare a rezistenței clădirii și apoi se va trece la etapa de transformare în muzeu a celor două castele de apă.
Proiectul Muzeulul Apei de la Buzău ar putea fi definitivat până la finalul acestui an.