Editorial

Ce fain e! Prima zi fără Toma!

Cum vi se pare, azi 10 mai? Minunat! A au dispărut acele afișe megalomanice cu fața lui Toma, mare cât județul. Sunt sigur că nu ați gustat acest tip de afișaj. A fost de prost gust. Probabil că Toma s-a simțit și cel mai frumos de a vrut să fie atât de prezent pe străzi. Însă, un om care are minim bun-gust știe că nu cantitatea de față livrată la hectar contează în aprecierea celorlalți, ci măsura tuturor lucrurilor.  Dar Toma este încă o dată … nemăsurat.

E fain, nu?! E fain să nu-l mai vezi! Așa ar poate să fie și după 10 iunie. E simplu, e posibil, doar trebuie să ieși la vot, adică să faci exact ceea ce nu vrea Toma. Da, Toma vrea ca tu să stai acasă!

Nu uita. Data trecută doar activul de partid și foarte puțini buzoieni au votat. E drept, situația nu are cum să se repete pentru că Toma nu făcuse prăpăd cum a făcut în acest mandat și cum va face dacă va continua să fie stăpân peste Buzău.

Știu, e greu să te obișnuiești cu alt nume, dar îți spun că ai de unde alege și te vei obișnui cu alt nume și cu alt stil, așa cum sunt sigur că te vei obișnui să vezi un oraș în care ești respectat de primar, un oraș în care nu îți e rușine să scoți factura la apa când își vin musafiri ca să nu te considere prost că accepți să plătești dublu, un oraș în care gunoiul tău nu costă triplu decât la alții, un oraș în care locul de parcare nu constă cât două vacanțe în străinătate, un oraș în care primarul nu se uită la tine că la Sulică de la sculărie, de parcă ai mânca din traista lui. Sunt sigur că oricare dintre cei care candidează poate să readucă la normalitate orașul acesta peste care Toma a pus celofan și etichete de tot felul, însă sub ambalaj totul este mucegăit.

Fii sigur, dacă ieși la vot îl oftici pe cel care te-a pândit cu fața lui imensă la fiecare colț și ți-a stat în cale pe orice trotuar și te-a mințit de te-a rupt în campania trecută când nu ți-a zis că nu vei mai circula liber cu mașina, că vei fi stor ca o lămâie de bani, că nu vei fi consultat și nu contează dacă ai un punct de vedere.

De ce să nu-l oftici pe el și gașca ce trăiește de pe urma apei tale scumpe, impozitului jumulit de la tine, etc. Ei, cei care te căpușează zilnic pentru binele familie lor, vor fi nervoși pe tine că ieși la vot, așa cum sunt nervoși pe mine că am scris și am distribuit acest articol. Dar de ce să te gândești la confortul lor și nu la binele tău. în 5 minute îl poți rezolva și trimite direct în pensie pe Toma.

Nu e mai bine să plângă mama lor decât mama ta?!

Prietene, vezi ce bine este fără Toma astăzi. Nu te mai împiedici de el. Dar cum ar fi să nu mai auzi de el? Nu e bine să știi că viața ta e predictibilă, că afacerea pe care ți-ai deschis-o nu va fi blocată de ideile lui, că mașina pe care ți-ai luat-o nu va ajunge să coste cât parcarea, că banii pentru meditațiile copiilor și tratamentele părinților nu vor ajunge la pe  … apa Companiei de Apă, etc.

Doar 5 minute își trebuie pe 9 iunie și pe 10 guști libertatea! Știu, ți-a dat impresia că nu se poate prin această scăpa de ei prin agresivitatea campaniei. Știu, crezi că mafia lor este de neoprit.

Prietene, au căzut imperii, dar Toma, om uzat fizic și moral, de ce crezi că este așa greu de urnit?  Cei care votează cu trandafirii din interes sau din prostie nu sunt mulți, însă cei care stau acasă la vot sunt mulți și de lipsa lor profită Toma, pentru că știe că oricine iese la vot în afară de cei care au iești la alegerile trecute nu iese pentru el. Sunt 70% care nu am ieșit la vot. Ce este Toma cu 30%? Nimic!

Eu zic să ne facem o zi faină pe 10 iunie, ca astăzi! Să ne primenim, să luăm ceva proaspăt,  că de minciună  ne-am săturat!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *