Editorial

Aurel Gubandru și noi sclavii de pe „gubernia” lui

După o absență tristă, am deschis paginile de știri. Pe una dintre ele scria că foști parlamentari dau statul în judecată, să le restituie pensia specială. Cap de listă la Buzău, Gubandru!

Aurel Gubandru, cerșetor de pensie specială

Nu am știut cine este individul mulți ani. Pe vreme când era el prefect – sau ce era – mi-a trecut neobservat.  I-am văzut însă treptat faptele de glorie, deoarece locuiesc în zona unde personajului au început să-i crească vile. A semănat politică și au crescut case!  Spații comerciale și case pentru sine și pentru copii săi, ceea ce denotă că familia fostului funcționar de la Zahăr a dobândit o avere frumușică, mai arătoasă decât salariul de bugetar. Dar ce vorbim noi de salariu la Gubandru?!

Cam atât a făcut pentru cei care l-au votat: s-a îmbogățit!

L-am mai urmărit o vreme când era director pe la o filială de bancă pe care a pus-o pe chituci, apoi când era director la veșnicul falimentar ziar Opinia și mai ales când a devenit director la RAM Buzău, pe care l-a falimentat și a lăsat orașul fără căldură, obligând mii de buzoieni, mai ales pensionari, să-și cheltuie banii de bătrânețe pe o centrală termică proprie, să poată trăi.

M-am amuzat teribil când, după ce fusese deputat, ducea de la spate câțiva copii îmbrăcați în roșu, în campania electorală. Nu mergea să convingă lumea, că nu are cu ce. Îi mana pe acei tineri nevinovați, pe care acum vrea să-i pedepsească obligându-i să-i plătească pensie specială.

Gubandru vrea răsplată eternă pentru marele nimic dat țării și  Buzăului. Și vi se pare în neregulă că mai vrea bani de la noi? Nu din banii noștri și-a făcut casele? Păi îl lăsăm pe bolșevic cu o pensie normală? Nu trebuie să-i plătim întreținerea bunurilor făcute din munca noastră?

Nu că aș mai fi avut dubii, dar pe prețiosul și specialul nostru concetățean am ajuns să-l cunosc și mai bine, de curând! Nestrămutat în pofta de a aduna orice și model pentru propria fiică, Miriana, care deși o cheamă Stan, după, soț, peste tot, în paranteză, își pune și numele Gubandru! Brand, nu glumă!

Am participat, cu ceva timp în urmă, la negocierea de vânzare a unei farmacii. Am luat parte la multe preluări, însă un personaj mai haotic economic – deși e economist – și mai rapace, nu am întâlnit. Nu faptul ca el și familia lui m-au tratat ca pe un nimeni m-a deranjat. E politician! E arogant! Ci pofta pentru furt…

După ce a încasat o sumă colosală pe o afacere făcută prin trafic de influență pe la Casa de Asigurări, unde s-a infiltrat în Consiliul de Administrație și pe la Ministerul Sănătății, a vândut. Viața în privat e grea și cum nici în afaceri anterioare – precum cea cu materiale de construcții nu a reușit, deși a fost sprijinit de partidul roșu -, nici în domeniul medical nu a făcut mare lucru. Doar a tras bani, cu încălcarea legii.

Dar nesătulul este nesătul veșnic! După ce încasase o sumă colosală, de jumătate de milion de euro, a încercat să mai fure puțin la cântar cu vreo 3000 de lei. Credeți-mă, așa ceva nu am văzut!

Ei bine, surpriza mare a fost că hoțul nu mai era tatăl, ci fiica Miriana Gubandru, actualmente Stan. Ce se mai moștenesc tarele! Rapacitatea la a doua generație e colosală. Dacă ar fi putut vinde și praful, l-ar fi vândut. După ce a încasat bani ilegal ani buni, a considerat că totul i se cuvine. Și nu doar a considerat, a și purces.

După ce mi-au prezentat înaltele funcții și sângele ..roșu care le curge prin vine – au ținut să-mi spună că tatăl a fost prefect, că fiica e profesor universitar și ginerele director la Electrica, iar eu sunt un nimeni -, nu s-au sfiit să încerce, tâlhărește, să fure la cutii. 3000 lei!

Și dacă totul s-ar opri aici! Nu!! Aflu după un an că dulcea și suava garofiță e perversă ca orice copil educat din rapt public. Cu o broșă sau cu ce naiba o fi avut pitit, m-a filmat. M-a filmat fără acordul meu și culmea, tocmai când le spuneam că sunt hoți.

Miriana Stan Gubandru, încasa bani pe prezență de la CJAS Buzău, în timp ce preda la București

După un an mi-a ajuns filmul domniței în mână, ca urmare a setei de a se înfrupta din niște bani nemunciți, uzând de relațiile din corupta justiție locală. Îl voi posta pe youtube, ca operă a autoarei Miriana! Poate o selectează… la IATC.

Nu știu dacă duduia familiei Gubandru a practicat acest procedeu de a înregistra video pe ascuns și la facultatea unde predă –  deși pare profesionistă – , așa cum nu știu dacă nu cumva, tot tăticul a făcut-o, traficând calitate de deputat PSD, mare cadru didactic. Știu însă că ce naște din pisică, șoareci mănâncă, ca în Nicolae Filimon.

Imaginați-vă ca nu las lucrurile așa în ceea ce o privește moștenitoarea familiei Gubandru, posesor nu doar al unei averi materiale, ci și a practicilor ticăloase, mai ales că sunt făcute în combinație cu directoarea de contractări de la CJAS Buzău, Anghel. Totuși, acțiunile mele nu vor fi fi de ajuns, dacă nu luăm cu toții atitudine împotriva celor care vor să ne oblige să le plătim pensii speciale.

În timp ce părinții noștri trăiesc din pensii de mizerie, hoții care i-au și ne-au furat, vor huzur, vor bătrânețe liniștită. Printre ei și lacomul Gubandru, care pe lângă pensia pe baza contribuției, pe lângă veniturile din alte surse – chirii, spre exemplu -, pe lângă banii de la Consiliul Local Buzău, luați nimic-făcând, doar mâna ridicând, vrea să ne condamne să-i plătim pensie specială.

O fi el special, așa cum a ținut să-mi spună, însă acțiunea prin care dă statul în judecată, având avocat pe tatăl lui Predoiu, este o mare mizerie. Ar fi timpul să-i punem la punct pe acești ticăloși, care stau cu ochii doar pe buzunarele noastre și ale copiilor noștri. Pentru ei, gubandrii sau alții, noi și copiii noștri existăm doar să aibă ei și copiii lor de pe urma cui trăi în lux.

NB: Zâmbiți la broșele Mirianei, nu știți când beizadeaua vă filmează să vă șantajeze și… ar fi păcat să nu dați bine!

Violeta Moraru

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *