Am văzut mereu Ploieștiul ca pe un oraș numai bun de ocolit. De fapt, l-am ocolit mai tot timpul, pentru că era mai practic să folosești Centura, decât să te rătăcești printre străzile tip cotlon, care te preiau la intrarea dinspre Mizil. La evacuare, găseai calea mai ușor, însă, intrarea, după spațiul larg trasat peste pod, devenea o provocare de labirint. Și apoi…când vedeai fumul din furnale, grăbeai kilometrajul pentru că habitaclul mașini era cucerit de miros total străin de aerul pe care-l respiră un om normal.
Mai mult voit, decât nevoit, am circulat prin Ploiești în ultima vreme. Case frumoase, bulevarde largi, ceva istorie, multă viață.
Pare un oraș cu o funcționare corectă, cu un trafic echilibrat și cu oarece atenție la promovarea culturii locale.
A reușit și mă convingă atunci când am descoperit în librăriile ploieștene colecția Ploieștiul.
Mai multe volume, cu tematică diferită, cuprind amintiri ale unor ploieșteni despre orașul lor. Am citit cu mare plăcere trei dintre aceste volume și mi s-a părut extraordinară ideea de a-ți promova orașul, vorbind despre trecutul lui, în mod literar. Istoria în date este mereu aridă, literatura istorică schimbă starea de spirit a cititorului, iar eu am trăit, prin amintiri de viață aparent minore, un timp din trecutul unuia dintre cele mai interesante orașe din România.
Deci, Ploieștiul, se prezintă ca un oraș matur, atât de matur încât a lăsat amintiri suficiente, pe care fii ai locului le-au prins în cărți, iar Asociația pentru Educație și Dezvoltare Urbană le-a pus pe piață, în condiții grafice bune și în spații unde este imposibil să nu te atragă.
https://paulnegoita.ro/2023/02/22/ploiestiul-are-staif-cultural/