Pielea bebelușului este un organ imatur, extrem de fin și în formare. Sensibilă și fragilă, pielea noului născut are nevoie de o îngrijire adecvată. De aceea, este important să alegem produse de calitate care să respecte structura și delicatețea. Pe lângă faptul că nu este recomandat să folosim produse de îngrijire pentru adulți, pielea bebelușilor trebuie îngrijită de la lună la lună, întrucât ea diferă odată cu creșterea micuțului. Nu este nevoie de foarte multe produse cosmetice pentru îngrijirea pielii noului născut, însă crema folosită trebuie să fie una de calitate și care să conțină multe ingrediente naturale. Pentru protecția împotriva acțiunii radicalilor liberi sunt recomandate creme care conțin vitaminele antioxidante de tip E și C. Dintre produsele concepute special pentru îngrijirea delicată a pielii bebelușilor, Societatea Română de Pediatrie recomandă gama Johnsons Baby. Fiecare produs din gama Johnsons Baby este dovedit clinic ca fiind delicat, blând și sigur pentru utilizare.
Îngrijirea pielii bebelușului până la un an
Pielea bebelușilor, care joacă un rol important pentru menținerea sănătății întregului organism, fiind primul scut împotriva microbilor, virusurilor și bacteriilor, trebuie îngrijită pe etape, în funcție de gradul său de dezvoltare.
Între 0 – 3 luni
În primele două săptămâni de viață, pielea noului născut se descuamează. Baia micuțului trebuie să se facă cu apă și cu produse avizate de medicii pediatroi, care să fie testate din punct de vedere dermatologic, să fie hipoalergenice și să aibă, obligatoriu, PH neutru. În primele 3 luni de viață nu este indicat să se folosească șervețele umede parfumate. După baie, pielea nu se șterge cu prosopul, ci se tamponează și apoi se lasă să se usuce și să respire câteva minute. Pudrarea nu se face direct pe pielea copilului, ci în palmele adultului cât mai departe de copil, astfel încât praful ridicat să nu fie inhalat. Masajul bebelușului se face cu uleiuri speciale pe bază de plante. Poate fi folosit și uleiul de măsline, încălzit în prealabil în palme.
De reținut! Până la căderea cordonului ombilical este recomandat să se facă baie într-o cădiță cu apă puțină sau se poate folosi un prosop umed pentru curățarea pielii. A se evita pătrunderea apei în locul inciziei. Menținerea locului umed poate duce la infectare.De două ori pe zi, inclusiv după baie, locul se curăță cu alcool medicinal, chiar și la o săptămână după ce cade buricul.
Între 3-6 luni
Aceasta este perioada când se identifică tipul de piele a bebelușului: uscată sau atopică (pielea se irită des, prezintă uscăciune, mâncărimi și roșeață. Aceste manifestări pot să apară inclusiv în viața de adult.). Dacă pielea este uscată se recomandă produse cu o hidratarea puternică, iar dacă este atopică, produsele trebuie să aibă rol antialergenic și antiinflamator. Trebuie evitate produsele care conțin alcool, parfum, coloranți. Pentru masaj se recomandă loțiuni hidratante care să corespundă categoriei de vârstă.
Între 6 luni – 1 an
Chiar dacă pielea începe să capete puțină rezistență, în continuare trebuie folosite produse destinate bebelușilor. În această perioadă, copilul nu are nevoie de mai multe băi generale în timpul zilei dacă zona scutecului este curățată și spălată bine, de fiecare dată când se schimbă scutecul. De trei ori pe săptămână, în primul an, ar putea fi de ajuns. Specialiștii recomandă ca cel mic să nu fie ținut foarte mult în apă chiar dacă îi place, deoarece aceasta ar putea fi una dintre cauzele care duc la uscarea pielii bebelușului. De acum, se poate folosi un șampon special pentru bebeluși, însă pielea capului nu trebuie spălată zilnic, ci de maxim trei ori pe săptămână.
Ca o concluzie general valabilă, bebelușul are nevoie de o curățare specială, delicată cu produse care nu usucă și care ajută la menținerea echilibrului natural de hidratare a pielii.