La Primăria Vadu Pașii, administrația a reușit performanța de a confunda o tipografie cu niște grajduri agricole. Nu metaforic. Nu ironic. Ci administrativ, cu acte, ștampilă și executare silită.
Iar când eroarea a fost semnalată, explicată, demonstrată și repetată… a fost menținută.
Când realitatea nu contează, dar ștampila da
În Vadu Pașii există activitate agricolă desfășurată de fermieri, cunoscută în comunitate, sub o marcă locală. Există grajduri, animale, producție agricolă.
Știe toată lumea. Știe și primăria. S-a întrebat chiar dacă „se vinde brânză”.
Și totuși, impozitul nu a fost pus pe fermier, ci pe o societate de tipografie, care:
nu deține terenul,
nu deține clădirile,
nu desfășoară activitate agricolă,
nu a cheltuit niciun leu pentru acele spații.
Cu alte cuvinte: vecinătatea a fost considerată criteriu fiscal.
Dialogul care n-a folosit la nimic
Reprezentanții firmei au discutat:
cu funcționarii,
cu primarul Gheorghe Firon,
au explicat situația,
au cerut corectarea erorii.
Au crezut – poate naiv – că o administrație informată va avea luciditatea de a opri o greșeală evidentă.
Nu s-a întâmplat.
Dimpotrivă, primarul Gheorghe Firon a ajuns să semneze documente întocmite de un cabinet de avocatură, prin care primăria continuă să apere în instanță o impunere despre care știe că nu are legătură cu realitatea din teren.
Aici nu mai vorbim de neatenție.
Vorbim de asumare politică și administrativă a unei erori.
Când bugetul bate adevărul
Explicația pare simplă și cinică:
impozitul pe persoană fizică e mic;
impozitul pe persoană juridică e mare.
Așa că, la Vadu Pașii, s-a ales varianta „mai rentabilă”.
Nu cea corectă. Cea mai profitabilă pe hârtie.
Problema este că hârtia nu ține loc de realitate.
Iar realitatea, ignorată suficient timp, începe să coste.
Cum distrugi o firmă fără să-ți asumi nimic
Nu închizi firma cu lacătul.
O blochezi financiar.
Executare silită.
Conturi blocate.
Activitate paralizată.
Restructurări.
Concedieri.
După 25 de ani de activitate, o firmă ajunge să fie împinsă spre colaps nu pentru că a încălcat legea, ci pentru că primăria refuză să admită o greșeală.
Statul care se contrazice singur
Ironia supremă?
Dacă firma ar plăti:
ar primi certificat fiscal,
ar fi tratată ca „proprietar”,
ar putea, teoretic, să dispună de bunuri care nu-i aparțin.
La următorul control, același stat i-ar spune:
„Ați plătit cheltuieli care nu țin de activitatea firmei. Sunt nedeductibile.”
Statul care te obligă să plătești
te sancționează pentru că ai plătit.
Întrebarea care rămâne
Domnule primar Gheorghe Firon,
la Vadu Pașii:
Cine răspunde pentru:
locurile de muncă pierdute?
banii publici cheltuiți pe procese inutile?
distrugerea unui contribuabil stabil?
Și, mai ales:
când devine corectarea unei erori mai importantă decât orgoliul administrativ?
Pentru că o administrație care știe adevărul și alege să-l ignore nu mai greșește.
Alege.